9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăEconomieLiviu Moldovan, expert în pieţe financiare, spune că acestea îşi vor reveni...

Liviu Moldovan, expert în pieţe financiare, spune că acestea îşi vor reveni în Q2

Pieţele financiare tot experimentează căderi succesive. Stoxx e în picaj, Dow Jones sapă, petrolul e în jos. Care e poziţia dv. faţă de trendurile globale a ceea ce se întâmplă acum şi cum credeţi că vor evolua lucrurile în continuare?
Va fi clar un impact negativ asupra creşterii economice, la nivel global, acesta este un lucru de neconstestat, însă experienţa precedentă ne spune că, ok, vom avea, să zicem, un trimestru, adică primul, ori poate, parţial, şi cel de-al doilea trimestru din acest an pe minus.

Pieţele în picaj sunt un fenomen normal, în condiţiile în care mulţi nu mai lucrează sau o fac de acasă.

Scădere economică.
Pentru principalele economii, la nivel global. China, Zona Euro, Statele Unite ale Americii ş.a.m.d., cu anumite decalaje temporale, dar nu aceasta este chestiunea cea mai importantă.

Dar care este chestiunea cea mai importantă?
Dacă ne uităm în trecut, spre exemplu finalul anului 2003 şi anul 2004, constatăm că a avut loc o presiune de sus în jos asupra creşterii economice, însă urmată de o revenire abruptă sau suficient de puternică, pe termen lung. Să nu ne punem probleme foarte mari în privinţa dinamicii globale a economiei.

Cu alte cuvinte, este foarte probabil să asistăm la o recesiune pe termen scurt sau foarte scurt, urmată apoi de o revenire abruptă pentru aceleaşi economii.

Criza SARS din anii 2003 – 2004 s-a manifestat exact în acelaşi fel şi a fost urmată de o creştere.

Spre exemplu, China va înregistra un deficit imens, însă comenzile din Zona Euro, cele din restul ţărilor asiatice, din Statele Unite ale Americii, nu în ultimul rând, menţionez aici şi Australia, de materii prime ş.a.m.d., vor înregistra anumite decalaje, pentru că, pentru primul trimestru al acestui an, dânşii nu au putut furniza mărfurile şi serviciile necesare, ok, atunci vor compensa în trimestrele următoare.

Cu alte cuvinte, la ce vă aşteptaţi pentru anul acesta?
Mă aştept, din acest punct de vedere, la un Q2 şi/sau Q3, care să compenseze măcar parţial deficitul din Q1, valabil la fel de mult şi pentru România. Partea negativă de pe Q1 nu se va perpetua.

Sunt riscuri, dar nici pe departe la fel de mari cum sunt ele propăvăduite. Putem înregistra o recesiune pe termen scurt, ok, dar aspectul esenţial este că, pesemne, cel mai probabil, în urma acestui trimestru sau a acestor două trimestre de scădere economică, după ele să urmeze o succesiune de trimestre de creştere mai mare decât media trimestrelor din ultimii câţiva ani de zile.

Profeţii apocalipsei au greşit şi greşesc în continuare. Spui „va ploua torenţial” şi până la urmă plouă.

S-a observat aceasta în finalul de an 2003 şi tot 2004, repet, când a fost consemnată criza şi epidemia SARS, în zona asiatică, în care s-a văzut clar că revenirea, în urma căderilor inerente, a fost destul de puternică, chiar foarte puternică.

Înainte să înceapă criza acestui coronavirus Covid-19, se vorbea cu tot mai multă insistenţă, în cercurile globale experte, despre faptul că ne aşteaptă oricum o recesiune globală, cel puţin cu intrarea statelor care nu sunt pregătite pentru aceasta (adică de exemplu care nu au excedent bugetar sau deficit bugetar mic) în criză bugetară. Această criză SARS 2 se poate concerta cu această recesiune prefigurată, ori o va demantela?
Despre o recesiune globală se vorbeşte de vreo cinci ani. Eu o să exprim aceasta puţin altfel. Încă din anii 2008 – 2009, odată cu apogeul crizei financiare, au apărut cu o oarecare frecvenţă şi constanţă diverşi inşi care provovăduiau şi propovăduiesc încă criză, recesiune, inflaţie, hiperinflaţie, picaj economic, recesiune.

Este de aşteptat ca creşterea din Q2 şi/sau Q3 să compenseze măcar parţial căderea economică din Q1.

Peste 90% dintre aceste profeţii nu s-au adeverit. Este foarte simplu pentru oricine să citească şi să se uite în istoricul materialelor publicate pe site-urile care propovăduiesc acest gen de abordare sau de poziţionare. De exemplu, ZeroHedge.com, care de şase sau şapte ani tot spune că vine criza.

Şi aceasta nu mai vine. Mai este şi Nouriel Roubini, supranumit Dr. Doom, care vorbeşte despre furtuna perfectă de vreo 10 ani. Şi încă nu a venit nici aceasta!
Da, da, da. Sunt mulţi adepţi, care spun: „Gata! A venit lebăda neagră!”. Dacă propăvăduieşti timp de zece ani un crah bursier, odată la 10 ani ai şansa să o şi nimereşti. Excelent! Aşa, pot să spun şi eu: „Vine o ploaie torenţială, în lunile următoare, în România!”.

Cele mai citite

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...
Ultima oră
Pe aceeași temă