Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), din acest motiv, instituția a solicitat o expertiză tehnică (finalizată în data de 25 mai 2021) şi o intervenţie de urgenţă în vederea remedierii acestor efecte, precum şi o monitorizare strictă şi permanentă a lucrărilor efectuate la blocurile de ancoraj pe întreaga perioadă de execuţie.
Potrivit sursei citate, în ultima perioadă, au fost constatate unele neconformităţi la blocurile de ancoraj, respectiv infiltraţii de apă la rosturile orizontale şi verticale de betonare a pereţilor perimetrali, precum şi acumulări de apă în incinta blocurilor de ancoraj. În scopul executării în bune condiţii de calitate a lucrărilor de intervenţie, expertiza tehnică recomandă suplimentar şi adoptarea următoarelor măsuri: lucrările de intervenţie se vor realiza pe baza unui proiect tehnic fazat pe detalii de execuţie; pe tot parcursul desfăşurării lucrărilor de structură, beneficiarul va asigura supravegherea lucrărilor conform prevederilor legale; beneficiarul va dispune luarea măsurilor ce se impun pentru respectarea normelor de protecţie a muncii specifice lucrărilor efectuate.
„Pentru buna exploatare a podului şi corecta monitorizare a acestuia sunt iniţiate unele acţiuni pentru formarea unui grup de specialişti care vor administra acest obiectiv de investiţii. Mai subliniem că, în vederea evitării apariţiei unor consecinţe asupra capacităţii structurale a blocurilor de ancoraj, antreprenorul a început lucrările de etanşare a rosturilor. Aceste lucrări se realizează în baza unei proceduri tehnice de execuţie aprobate de inginer”, se spune în comunicat.
Structura podului nu va fi modificată şi realizarea în continuare a acestui obiectiv se face conform cerinţelor tehnice din documentaţia de atribuire a contractului, dă asigurări CNAIR.
„Construcţia podului este monitorizată şi în ipoteza în care, după finalizarea acestei etape de supraveghere, se constată apariţia altor degradări sau infiltraţii, antreprenorul va fi notificat în vederea extinderii perioadei de garanţie a lucrărilor aferente acestui obiectiv de investiţii”, se mai spune în documentul citat.