19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăEconomieÎnchiderea sălilor de jocuri aduce pagube de două milioane de euro pe...

Închiderea sălilor de jocuri aduce pagube de două milioane de euro pe zi

Industria jocurilor de noroc, reprezentată prin Asociația Organizatorilor de Sloturi din România (ROMSLOT), avertizează că închiderea sălilor de jocuri de noroc va avea repercusiuni majore asupra bugetului de stat al României.

“În momentul în care suntem lăsați să funcționăm, sălile de jocuri generează taxe și impozite zilnice de 2 milioane de euro. Industria jocurilor de noroc  asigură 45.000 de locuri de muncă și este un important plătitor de salarii, taxe și impozite, cu taxe directe și indirecte de 600 milioane euro plătite anual la bugetul de stat și un grad de colectare de peste 99%. În momentul în care sălile de jocuri sunt închise, șomajul acestor angajați reprezintă o cheltuială pentru statul român de peste 1,5 milioane de euro”, precizează comunicatul ROMSLOT.

Firmele din domeniul jocurilor consideră “pripită” decizia autorităților de închidere a sălilor de jocuri de noroc din București și din alte municipii.

“Decizia pripită nu aduce niciun beneficiu real în combaterea epidemiei Covid-19 în contextul în care nu există nici măcar un singur focar sau caz de client infectat în sălile de jocuri de noroc. Autoritățile medicale (Direcțiile de Sănătate Publică) au admis în toate discuțiile purtate cu industria de slot machines că sălile de jocuri de noroc reprezintă cel mai scăzut risc epidemiologic din toate activitățile care se desfășoară în spații închise. Spre deosebire de alte sectoare, clienții din sălile de jocuri de noroc sunt obligați să poarte măști pe întreaga durată a șederii, sălile de jocuri de noroc au dimensiuni de ordinul sutelor de metri pătrați – astfel încât distanțarea socială se respectă cu ușurință, iar spațiile sunt dispuse cu camere video de supraveghere care pot ajuta în efectuarea unor anchete epidemiologice și verificarea faptului că respectăm toate regulile. Astfel, din punct de vedere epidemiologic, măsurile luate de autorități nu au sens”, susține Asociația ROMSLOT.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Forţele israeliene anunţă că dețin controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The...
Ultima oră
Pe aceeași temă