13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieImobiliareNumărul agențiilor imobiliare a crescut peste 20% în ultimii ani la nivel...

Numărul agențiilor imobiliare a crescut peste 20% în ultimii ani la nivel național

Numărul agențiilor imobiliare a crescut cu peste 20% în ultimii 4 ani la nivel național, ajungând la 18.653 de companii, conform datelor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Primele 75 de companii cu activitate imobiliară din România, cu o cifră de vânzări mai mare de 2 milioane de lei, au înregistrat în anul 2021 o cifră totală de afaceri de 518.921.402 lei (aprox. 105,044 mil. euro), iar profiturile realizate de acestea au fost de 134.370.707 lei (aprox. 27,145 mil. euro), potrivit bilanțurilor publicate de către Ministerul Finanțelor.

Printre serviciile prestate de aceste companii se numără activitățile de intermediere imobiliară, dar și construcții, consultanță în investiții, leasing și brokeraj, comercializare de materiale de construcții, constructii civile, industriale, social-culturale, dezvoltări și modernizări de drumuri, străzi și platforme, etc.  

Care sunt cele mai profitabile agenții imobiliare din România

Printre agențiile cu cele mai mari vânzări și creșteri în 2021, primele 10 au fost:

  1. CBRE REAL ESTATE CONSULTANCY SRL (București) – 58.129.487 lei (+ 5,78% față de cifra de afaceri din 2020) – 151 angajați.
  2. SUDREZIDENTIAL REAL ESTATE SRL (Ilfov) – 32.008.866  Lei (+98,46% față de cifra de afaceri din 2020) – 27 de angajați.
  3. ECHINOX PROPERTY SERVICES SRL (București) – 31.71.0618 lei (89,83% creștere față de 2020) – 47 angajați.
  4. BLITZ NETWORK S.A. (Cluj) – 22.553.124  lei (122,73% creștere față de 2020) – 44 angajați.
  5. SI. MO. IMOBILIARE S.R.L. (București) –  21.614.464 lei (1.936,39% mai mult față de 2020). – 1 angajat.
  6. SVN ROMANIA REAL ESTATE ADVISORS S.R.L. (Bucuresti) – 16.339.273 lei (creștere față de 2020 – 36.41%) – 4 angajați.
  7. ELES IMOBILIARE SRL (Bihor) – 14.961.027 lei (cifră netă pe 2020 – 0) – 2 angajați.
  8. CASTA IMOBILIARE S.R.L. (Mureș) – 13.767.024 (creștere față de 2020 – 5.977,78%) – 5 angajați.
  9. COMMERCIAL PROPERTY SERVICES SRL (București) – 11.861.269 Lei (+148.73%) – 3 angajați.
  10. DUVENBECK IMOBILIARE S.R.L. (Brașov) – 11.381.825 Lei (+15.80%) – 2 angajați.

Compania Blitz a realizat în 2021 o cifră de vânzări de 22.553.124 Lei, și un profit net de 123.336 Lei, situându-se în clasamentul companiilor cu activitate imobiliară pe locul 4.

”Această creștere s-a datorat extinderii la nivel național de la 3 birouri locale la 7 birouri și 8 francize regionale numai în 2021. Astfel, cifra de vânzări a companiei a crescut cu 122,73%, mai mult decât dublă față de anul precedent”, a explicat Cătălin Priscorniță, CEO și fondator Blitz.

În ansamblu, majoritatea companiilor din top 10 au reușit în 2021 cel puțin să-și dubleze cifra de afaceri, unele dintra acestea reușind creșteri cu mult mai mari. Deși a fost încă pandemie, imobiliarele au rămas atractive, iar firmele cu vechime pe piață au reușit să atragă categorii noi de clienți și să-și crească afacerile.

Majoritatea agențiilor imobiliare au mai puțin de 10 angajați

Printre companiile analizate o singură companie are peste 100 de angajați, 10 companii au între 10 și 100 de angajați, restul companiilor având sub 10 angajați.

”În condițiile în care majoritatea companiilor imobiliare preferă relațiile de colaborare cu agenții săi, numărul angajaților arată, de fapt, cât personal de sprijin au aceste companii și cât de dezvoltate sunt sistemele și procedurile lor interne”, spune Cătălin Priscorniță, CEO și fondator Blitz

Cele mai multe agenții sunt concentrate în București

Ca repartizare geografică, cele mai multe agenții din top sunt concentrate în București. Din cele 75 de companii cu activitate în imobiliare, analizate, 37 și-au desfășurat activitatea în București, 11 în Ilfov, 5 în Cluj, 5 în Timiș, 3 în Brașov, 2 în Arad, 2 în Bihor, 2 în Iași, și câte 1 în alte regiuni și orașe.

Capitala rămâne, așadar, polul activității imobiliare, aceasta fiind și cea mai mare piață imobiliară cu cele mai multe tranzacții lună de lună. Și în județele dezvoltate se înregistrează o activitate imobiliară importantă și o prezență a agențiilor imobiliare mai ridicată.

Datele privind situația financiară a companiilor cu activitate în imobiliare provin din bilanțurile contabile depuse la Ministerul de Finanțe de către agenții economici la finele fiecărui an. Puteți consulta bilanțurile companiilor din industria imobiliară AICI.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă