11.4 C
București
miercuri, 16 octombrie 2024
AcasăEconomieHoţii au dat atacul pe autostradă înainte de inaugurarea nodului rutier Moara...

Hoţii au dat atacul pe autostradă înainte de inaugurarea nodului rutier Moara Vlăsiei

 Autostrada Bucureşti – Ploieşti la intrarea în Capitală a fost deschisă traficului vineri seara. Recepţia nu a inclus şi nodul rutier de la Moara Vlăsiei, din cauză că s-a furat o lisă de trei metri dintr-un parapet de protecţie de pe margine şi nu au fost montate nişte indicatoare rutiere, astfel că Poliţia nu ar fi aprobat deschiderea circulaţiei, spun surse citate de economica.net.

Acestea au precizat că Narcis Neaga, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanţi ai constructorului grec Aktor pentru a găsi soluţii în vederea deschiderii circulaţiei şi prin acest nod rutier. 

ONG-urile din domeniu au semnalat în acest weekend că accesul prin nodul rutier de la Moara Vlăsiei este blocat.

„Recepţia parţială de vineri nu a inclus şi acest nod rutier, în ciuda faptului că inclusiv comunicatul de presă al CNAIR anunţa vineri că: „Astăzi, 14.12.2018, reprezentanţii CNAIR au recepţionat lucrările la sectorul de autostradă Bucureşti – Ploieşti, km 0+000 (Intersecţie Petricani) – km 3+325, Nod Centură Bucureşti şi Nod Moară Vlăsiei”, spun reprezentanţii Construim România.

Ei reamintesc că în contract erau incluşi, pe lângă cei 3 km de autostradă, 2 parcări (care încă nu sunt finalizate şi nici recepţionate) şi 4 noduri rutiere: de la Petricani, Gherghiţei, Popasului şi Moara Vlăsiei.

Aceştia mai spun că au făcut sâmbătă seară o vizită la nodul rutier, după ce dimineaţ au observat faptul că încă mai erau prezenţi câţiva parapeţi din beton ce fuseseră mutaţi de locuitorii din zonă pentru a putea intra şi ieşi de pe autostradă.

„Surpriza noastră a fost şi mai mare: nu numai că parapeţii vechi de beton nu fuseseră scoşi, dar au fost aduşi alţii mai mari. (…) Urmele din zăpadă a utilajelor erau proaspete. Aşadar, constructorul Aktor a blocat, din nou, accesul pe autostradă”, spun cei la Construim România.

În plus, ei au constatat faptul că lipseşte cel puţin o lisă din parapetul de protecţie de pe breteaua de ieşire de pe autostradă (de pe sensul de Bucureşti), dar şi câteva indicatoare rutiere şi un panou de informare deasupra respectivei bretele. Mai mult, de pe indicatoarele de informare de pe autostradă au fost înlăturate benzile negre care acopereau parţial indicatoarele, astfel că acum şoferii sunt induşi în eroare cum că ar putea folosi ieşirea de pe autostradă în acel punct.

Potrivit Construim România, din cauza blocării accesului la nodul Moara Vlăsiei, locuitorii din Baloteşti, Căciulaţi şi Moara Vlăsiei nu se pot bucura de noii kilometri de drum inauguraţi vineri la intrarea în Bucureşti.

 

Cele mai citite

Seara Palatului Elisabeta dedicată celebrării relaţiilor diplomatice între România şi Confederaţia Elveţiană

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a găzduit, marţi seară, la Palatul Elisabeta, o seară dedicată celebrării relaţiilor diplomatice între România şi Confederaţia Elveţiană, cu...

Seara Palatului Elisabeta dedicată celebrării relaţiilor diplomatice între România şi Confederaţia Elveţiană

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a găzduit, marţi seară, la Palatul Elisabeta, o seară dedicată celebrării relaţiilor diplomatice între România şi Confederaţia Elveţiană, cu...

România învinge Lituania cu 2-1 și are 4 victorii din 4 meciuri în Liga Națiunilor

Naţionala de fotbal a României a învins greu echipa Lituaniei, cu scorul de 2-1 (1-1), marţi seara, pe Stadionul Dariaus ir Gireno din Kaunas,...
Ultima oră
Pe aceeași temă