Hello, Dexter Morgan!

Apoi, mai este şi Trinity, noul criminal în serie care a pus pe jar atât secţia, cât şi oraşul. Totul se complică, dar sunt soluţii pentru orice situaţie! Înainte de a urmări noul­ sezon (difuzat pe Universal Channel, în fiecare seară de luni, de la 22.00), vă propunem două interviuri (traduceri) cu „şoarecele şi pisica” noului sezon: criminalul simpatic – Michael C. Hall vs personajul negativ monstruos – John Lithgow.

Care ar fi, după tine, sfârşitul potrivit pentru Dexter? Ar plăti pentru crimele sale sau ar scăpa nepedepsit?
Michael C. Hall: Tocmai mi-ai pus o întrebare de un milion de dolari. Cred că în acest moment, toate posibilităţile pe care ţi le poţi imagina sunt luate în conside­rare în ceea ce priveşte deznodă­mântul. Aşa încât nu mă pot pronunţa. Ştiu doar că sfârşitul trebuie să fie unul care să mulţumească şi publicul, pentru că acesta are nevoie de o încheiere satisfăcătoare.

Americanii au o fascinaţie aparte pentru criminalii în serie, fascinaţie care nu există în Europa. Din punctul acesta de vedere, cum crezi că au primit europenii serialul?
M. C. H.: E adevărat că atunci când priveşti ceva care nu face parte din cultura ta, din contextul cu care te-ai obişnuit, perspectiva ta se schimbă… Însă ştiu că serialul a fost difuzat în multe tări europene, inclusiv Franţa, Marea Britanie, Spania, şi că a fost primit bine. Însă probabil că există diferenţe în ceea ce priveşte filtrul prin care priveşti şi analizezi „Dexter”, în funcţie de locul în care trăieşti.

Crezi că publicul are nevoie de Dexter? Crezi că vrea să-l vadă pedepsit?
M. C. H.: Nu ştiu. Însă, cu siguranţă, e un personaj care pare să atragă oamenii, le oferă ceva ce vor sau de care au nevoie. Publicul îl place, şi pare că se bucură de ocazia de a se identifica cu un ucigaş. Mă gândesc că fiecare avem în noi o dorinţă de… vărsare de sânge. E fundamentală. Probabil că se manifestă diferit în funcţie de om, dar fiecare avem o „umbră” de acest fel, pe care o ducem după noi. Şi cred că a pune acea umbră, acel secret, în centrul atenţiei, atrage oamenii la un anumit nivel, mai profund decât dorinţa de a ţipa „Omoară-l, omoară-l!”

Ce ţi-a adus ţie acest rol?
M. C. H.: Sunt căsătorit acum şi mi-am cunoscut soţia pe platou, deci ăsta e cel mai mare beneficiu de la serial. Mi-a schimbat viaţa în foarte multe feluri. Fac asta de patru ani şi îmi va fi greu să-mi dau seama ce se va întâmpla după ce se termină. Dar e clar că mi-a schimbat viaţa şi profesional, ca actor. A fost o oportunitate imensă, unică, o provocare care mi-a permis să mă dezvolt, lucru pentru care sunt foarte recunoscător.

Doar lucruri bune până acum.
M. C. H.: Da, a fost fenomenal. Şi nu ţin minte să fi făcut vreun pact cu dia­vo­lul, dar câteodată mă mir şi eu de cât de bine e totul.

Ce poţi să-mi spui despre lucrul alături de John Lithgow?
M. C. H.: A fost de vis! E un actor şi un om atât de talentat, şi aduce extrem de mult entuziasm şi inteligenţă pe platou. A fost minunat să pot lucra alături de el. Şi cred că atracţia multor oameni pentru acest nou sezon se datorează şi prezenţei lui în serial.

Ştii că cel mai în vogă lucru acum e „încucişarea” serialelor. Personaje de la unul care îşi fac apariţii episodice în alte seriale. În ce serial ţi-ar plăcea să apară Dexter?
M. C. H.: În „The Simpsons”. O versiune animată de-a mea ar fi ca o imortalizare pe viaţă.

John Lithgow

Erai un fan al serialului Dexter înainte să te alături echipei lor pentru cel de-al patrulea sezon?
John Lithgow: Nu ştiam mare lucru despre Dexter înainte. Văzusem câteva fragmente ici şi colo, pe la începutul primului sezon, şi îmi dădusem imediat seama că ăsta e un serial pe care trebuie să-l vezi, cum trebuie, de la început. Am tot amânat să fac asta din lipsă de timp, prin urmare, când am primit oferta, nu ştiam mare lucru despre serial. Tot ce ştiam era că e foarte bun şi că toţi cunoscuţii mei erau încântaţi. Aşa că, iată-mă. Am acceptat rolul, după care m-am pus pe vizionat episoade.

Ce trebuie să aibă un scenariu bun? Ce te-a atras la acesta?
J.L.: Scenariul ăsta are în primul rând un personaj uimitor, care se conturează extrem de bine – pe parcursul a 12 episoade are un început, un parcurs şi un fel de dezno­dământ. E o serie extrem de captivantă, lucru care porneşte din premisa serialului: secretul enorm pe care Dexter trebuie să-l ascundă şi faţă de propria familie. E ca o versiune extremă a felului în care ne trăim noi vieţile, pentru că şi noi avem secrete, chiar faţă de persoanele cele mai dragi nouă. Ei, povestea asta duce ideea până la capăt, într-un mod fascinant. Exis­tă o tensiune extraordinară, unică, care apare între situaţia reală şi cea pe care o cunoaşte restul lumii. Personajul Dexter e minunat tocmai prin această tensiune. Îi poţi auzi vocea, intri în mintea lui şi ştii tot ce se întâmplă cu el, şi ştii că e un om bun: un om bun, cu o compulsie diabolică.

Ce-ai crezut despre personajul tău, Tri­nity, când ai auzit prima oară despre el?
J.L.: Din fericire, atunci când vorbeam cu Clyde Phillips (producătorul executiv şi scenaristul serialului) despre Trinity, acesta mi-a povestit tot parcursul perso­najului, pe durata întregului sezon – practic, el încerca să mă facă să accept rolul, ştiind că trebuia să ştiu exact despre ce e vorba înainte să spun da sau nu. Aşa încât mi-a povestit în detalii totul, şi sunt singurul care ştie ce se întâmplă. Mă simt un pic ca un trişor acum.

Spune-ne puţin despre personaj şi despre numele său.
J.L.: Trinity omoară în serii de câte trei, de acolo vine numele. Are multe secrete, care sunt dezvăluite pe parcursul a 12 episoade, dar nu am de gând să vi le spun.

Dexter trece prin foarte multe lucruri în sezonul ăsta. Vrei să ne povesteşti câteva?
J.L.: Acesta e al patrulea sezon din Dexter, şi în fiecare se mai întâmplă câte ceva care schimbă cu totul perspectiva. În ăsta, Dexter devine un om al suburbiilor. E căsăto­rit, cu un copil mic, şi se simte complet sufocat. Nici nu mai poate să-şi ducă secretul cu atâta uşurinţă, pentru că trăieşte pe lângă atâţia vecini enervanţi care îl tot invită ba la grătar, ba la proiecte comuni­tare. E groaznic pentru el. Pe de altă parte, asta poate fi şi o metaforă pentru felul în care se simt mulţi oameni, care se gândesc: „Doamne, cum am ajuns aici?”

Crezi că Dexter le-ar putea avea pe toate?
J.L.: Cred că acest sezon se concentrează exact pe această întrebare: poate să-şi ducă obsesia până la capăt, şi în acelaşi timp să aibă şi restul lucrurilor pe care şi le doreşte? Adică o viaţă normală, împli­nită, cu legături frumoase – cu soţia sa, copiii, prietenii. E o idee atât de ciudată având în vedere contextul, e greu să vorbeşti în mod raţional despre asta. Încă un motiv pentru care îmi place atât de mult serialul.

În concluzie, la ce să ne aşteptăm de la sezonul patru?
J.L.: O să apară un personaj negativ monstruos, adică eu. Lucrurile vor demara absolut neprevăzut. Singurul meu sfat pentru fanii Dexter e să nu piardă primele 5 minute, pentru că acelea vă vor ţine ţintuiţi în faţa televizorului şi pentru celelalte 12 episoade.