Cafeneaua "Central Perk" din serialul de comedie "Friends" va fi recreată în New York şi va putea fi vizitată de fani, timp de o lună, în această toamnă, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la lansarea producţiei TV, scrie Mediafax.
Compania care a produs serialul, Warner Bros., a încheiat o înţelegere cu compania Eight O'Clock Coffee pentru a recrea locul de întâlnire al celor şase protagonişti ai sitcomului, folosind mobilierul original care a fost utilizat pe platoul de filmare, inclusiv canapeaua portocalie devenită un simbol al întâlnirilor personajelor, informează contactmusic.com.
Cafeneaua va fi deschisă timp de o lună, în centrul cartierului Manhattan.
Serialul "Friends" este un sitcom american creat de David Crane şi Martha Kauffman, care a fost difuzat de postul NBC timp de 10 sezoane, între 22 septembrie 1994 şi 6 mai 2004. Sitcomul prezintă aventurile amuzante ale membrilor unui grup de prieteni din Manhattan şi a fost o rampă de lansare pentru actriţa Jennifer Anniston şi actorul Matthew Perry, printre alţii.