Avocatul Poporului cere Ministerului Economiei să găsească o soluție pentru a scuti agenții economici de obligația de a depune un certificat de situație de urgență.
Acest certificat le este cerut firmelor pentru a demonstra că le-au scăzut veniturile cu cel puțin 25 la sută, în perioada epidemiei de coronavirus și a stării de urgență.
“Ne adresăm dumneavoastră cu solicitarea de a identifica o soluţie adecvată pentru operatorii economici a căror activitate a fost închisă/suspendată total ca efect direct de implementare a Decretului Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, de ordonanţe militare care au închis activităţile în restaurante, baruri, cafenele, etc., astfel încât aceşti agenţi economici să beneficieze de măsuri facile de sprijin şi susţinere în obţinerea rapidă a facilităţilor acordate de legiuitor, prin eliminarea condiţiilor şi restricţiilor de birocraţie excesivă, care conduc în final la neacordarea de ajutoare angajaţilor şi angajatorilor pe timpul pandemiei”, prevede o solicitare adresată ministrului Economiei, Virgil Popescu, din partea instituției Avocatul Poporului.