19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăAlegeri 2016Protecţie sporită pentru europenii care folosesc mediul online

Protecţie sporită pentru europenii care folosesc mediul online

Noua Directivă UE privind drepturile consumatorilor, care a intrat în vigoare de vineri consolidează drepturile consumatorilor în toate cele 28 de state membre, oferind, totodată, beneficii şi firmelor, prin crearea unui mediu concurenţial echitabil, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

Una dintre principalele modificări aduse de noua Directivă se referă la eliminarea tarifelor şi costurilor ascunse pe Internet. Astfel, consumatorii vor fi protejaţi împotriva “costurilor disimulate” pe Internet. Este vorba despre tentativele autorilor de fraude de a-i face pe cetăţeni să plătească pentru servicii aşa-zis gratuite, cum ar fi horoscoapele sau reţetele de bucătărie. De acum înainte, consumatorii vor trebui să confirme în mod explicit întreg faptul că trebuie să plătească un anumit preţ.

O altă modificare vizează o mai mare transparenţă a preţurilor. Comercianţii vor trebui să afişeze costul total al produsului sau al serviciului, precum şi orice tarife suplimentare. Cei care efectuează cumpărături online nu vor mai trebui să plătească tarife suplimentare dacă nu au fost informaţi de acest lucru înainte de a realiza comanda.Totodată, de vineri sunt interzise opţiunile predefinite pe site-urile de Internet. Spre exemplu, la achiziţionarea unui bilet de avion, uneori sunt oferite opţiuni suplimentare, cum ar fi asigurările de călătorie sau închirierile de autoturisme. În prezent, consumatorii sunt adesea obligaţi să deselecteze opţiunile în cauză dacă nu doresc aceste servicii suplimentare.

Noua Directivă prevede că perioada pe care consumatorii o au la dispoziţie pentru a renunţa la un contract de vânzare-cumpărare se prelungeşte la 14 zile calendaristice, faţă de 7 zile până acum. În plus, atunci când un vânzător nu a informat în mod clar clientul cu privire la dreptul de a renunţa la contract, perioada de returnare se prelungeşte la un an. Dreptul de a renunţa la contractul de vânzare-cumpărare se extinde şi la licitaţiile online, cum ar fi cele de pe eBay, iar perioada în care consumatorul poate renunţa la contractul de vânzare-cumpărare va începe în momentul în care acesta primeşte bunurile, iar nu în momentul încheierii contractului, aşa cum e cazul în prezent.

Drepturile consumatorilor sunt consolidate şi în ceea ce priveşte rambursarea. Comercianţii trebuie să ramburseze consumatorilor preţul produsului în termen de 14 zile din momentul în care aceştia au renunţat la contractul de vânzare-cumpărare, iar în preţul de rambursare este inclus şi costul livrării.  

Cele mai citite

Începe Festivalul Filmului European 2024

Institutul Cultural Român dă startul celei de-a 28-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, la Sala Luceafărul (fostul CinemaPro) cu filmul...

Vopseaua pentru exterior: reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă o mulțime de beneficii. Pentru obținerea rezultatelor dorite, trebuie...

VIDEO. Lewis Hamilton o bagă în sperieți pe Kendall Jenner. “Te urăsc la propriu!”

Fotomodelul Kendall Jenner a trecut prin momente de panică. Lewis Hamilton a avut-o drept copilot pe celebrul fotomodel în momentul în care a condus...
Ultima oră
Pe aceeași temă