12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăTranzactionarea creantelor comerciale

Tranzactionarea creantelor comerciale

Creantele mai noi de 365 de zile elaborate de bursele de marfuri se vor putea tranzactiona numai cu acordul Ministerului Finantelor Publice, potrivit unui proiect de lege privind tranzactionarea creantelor comerciale prin intermediul burselor de marfuri. Prin intermediul burselor de marfuri se pot tranzactiona numai creante care au devenit certe, lichide si exigibile cu cel putin 365 de zile inainte de tranzactionare, cele mai noi fiind conditionate de acordul MFP. Creantele constituite ca garantii nu se tranzactioneaza prin intermediul burselor de marfuri, iar creantele bugetare si creantele reprezentand sume de rambursat/restituit de la buget nu fac obiectul licitatiilor organizate.

Cele mai citite

Negociatorii Hamas sunt la Cairo pentru un armistițiu. Acolo se află și directorul CIA

Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuții privind încetarea focului în Fâșia Gaza. Directorul CIA a ajuns și el la Cairo, relatează...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Violență politică în Germania: un eurodeputat social-democrat a fost grav rănit de persoane necunoscute

Un eurodeputat al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la putere în Germania, a fost grav rănit de necunoscuţi în timp ce lipea afişe electorale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă