9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRegistrul Comertului a functionat mai prost si mai scump

Registrul Comertului a functionat mai prost si mai scump

declara Victor Babiuc, presedintele CCIR
Presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, Victor Babiuc, considera ca motivele pentru care ministrul Justitiei, Monica Macovei, se opune trecerii Registrului Comertului in organizarea Camerelor Teritoriale sunt eronate. Ministrul se opune acestei initiative legislative invocand "existenta unei directive europene” si "necesitatile de integrare europeana pe Capitolul 5″. Insa, dupa cum arata reprezentantul CCIR, nu exista nici o directiva europeana care sa solicite ca evidenta firmelor sa fie tinuta de Ministerul Justitiei. Dimpotriva, acesta este un domeniu in care Comisia Europeana nu intervine si pe care fiecare tara si-l reglementeaza dupa cum crede de cuviinta. Iar tendinta in Uniunea Europeana ar putea fi ilustrata de cele mai recente masuri legislative de acest fel, cele din Luxemburg si Italia, care aloca responsabilitatea inregistrarii firmelor si a gestionarii bazei de date referitoare la acestea sistemelor camerale din tarile respective.
In ceea ce priveste Capitolul 5, din nou, lucrurile stau cu totul altfel decat se prezinta, pentru ca acest capitol nu contine nici o prevedere si nici o recomandare cu privire la cine anume sa gestioneze Registrul Comertului. De altfel, capitolul respectiv a fost inchis in decembrie 2001, intr-un moment in care Registrul Comertului se afla in organizarea Camerelor de Comert, situatie considerata normala. Iar prevederile tranzitorii asociate Capitolului 5 se refera doar la medicamente si la Trademark UE si nu pot fi invocate pentru a mentine Registrul la Ministerul Justitiei. In fine, Ministerul Justitiei nu are nici un motiv de ingrijorare legat de necesitatile de aderare, pentru ca nu exista nici o prevedere europeana si nici o cerinta de aderare care sa se opuna revenirii Registrului la Sistemul Cameral.
Celelalte motive invocate sunt la fel de putin intemeiate. "In organizarea Ministerului Justitiei, Registrul Comertului nu a functionat mai bine, ci a functionat mai prost si mai scump, a mai aratat Victor Babiuc. Ministerul respectiv a marit numarul de personal angajat Ð desi procedurile fusesera simplificate, iar Registrul a fost, prin efortul Camerelor de Comert, masiv modernizat Ð, a marit cheltuielile cu spatiile utilizate, pe care a fost nevoit sa le inchirieze la preturi uneori spectaculoase si, in schimb, a ingreunat masiv accesul la o informatie indispensabila comunitatii de afaceri pentru motivul simplu ca, neavand specialisti in prelucrarea informatiei, nu o poate oferi. In plus, de cand se afla sub autoritatea Ministerului Justitiei, Registrul a marit nu doar cheltuielile, ci si taxele”.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii Această vacanță (27 aprilie-7 mai) va cuprinde atât ziua de 1 mai, cât și...
Ultima oră
Pe aceeași temă