Dupa un an de liniste, Executivul readuce in actualitate o tema mai veche: stergerea datoriilor istorice pentru anumite societati cu capital de stat. Practicata pe scara larga in anii anteriori, aceasta masura nu a reusit niciodata sa rezolve pe fond problema blocajului financiar pentru ca ea nu a fost insotita de programe de restructurare care sa fie coroborate cu programe de dezvoltare sectoriala.
In general, aceasta masura a fost gandita intr-o perspectiva extrem de limitata: sa se dea o gura de oxigen unor societati care nu au reusit sa se adapteze in economia de piata, dar care prin inchiderea lor ar fi creat o presiune sociala.
Un nou inceput
Asa se face ca, in acest moment numai AVAS are de recuperat de la aproape 74.000 de societati datorii bugetare in valoare de peste cinci miliarde de dolari, ele fiind preluate in intervalul 1999-2005. Mai putem adauga amnistia fiscala in suma de circa 96 milioane euro de care a beneficiat la sfarsitul anului trecut industria miniera, in conditiile in care aceasta datorie a fost facuta pe parcursul unui singur an, 2005. Situatia este si mai complicata in cazul societatii Termoelectrica, ce inregistreaza datorii de 1,2 miliarde euro. In anii trecuti, de foarte multe ori stergerea datoriilor sau esalonarea lor s-a transformat in multe cazuri in afaceri de partid ghidate dupa principiul “Prietenul la nevoie se cunoaste”, fara a se acorda o prea mare importanta ratiunilor economice decat in plan declarativ. Acum guvernul Tariceanu pregateste un nou inceput. Vor fi sterse datoriile istorice ale anumitor societati, dar numai dupa o atenta analiza. Multe dintre acestea nu mai au nici o sansa de a fi recuperate. Ele figureaza in bilanturile respectivelor societatii de ani de zile, Ministerul Finantelor calculeaza cu constinciozitate penalitati de intarziere, iar bugetul de stat ajunge de la un an la altul sa se bazeze pe sume din ce in ce mai mari existente doar scriptic.
Ce se va intampla dupa?
Daca ne referim la unitatile din sectorul energetic, stergerea datoriilor istorice nu ar fi decat un simplu act contabil prin care se legalizeaza o situatie existenta de fapt de ani de zile. Pentru Executiv problemele incep sa apara daca se gandeste la viitor. De exemplu, industria miniera nu poate trai fara subventiile bugetare, dar ele vor trebui sistate in totalitate pana la sfarsitul acestui deceniu, potrivit intelegerilor convenite cu UE in 2004. A trai este un fel de a spune pentru ca si cu subventii ea acumuleaza datorii in cascada. Ce se va intampla cu exploatatiile miniere daca se retrag subventiile si nu se mai permite acumulareea unor noi datorii? Simplu, se vor inchide de la sine pentru ca privatizarea lor, cu exceptia poate a minelor de cupru, pare mai degraba o gluma. Nu trebuie uitat insa ca doua treimi din combustibilul necesar termocentralelor este asigurat de carbune, iar recentul razboi al gazelor care a bantuit Europa la inceputul acestui an a aratat cat de importanta este independenta energetica. Din aceasta perspectiva Romania nu-si va putea permite sa renunte la exploatarea zacamintelor de carbune, dar va trebui sa gaseasca si o formula financiara de a le mentine in viata pe cele viabile din punct de vedere al zacamintelor dupa retragerea subventiilor. Deocamdata guvernul Tariceanu nu are nici un raspuns la aceasta provocare.
