15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPremierul ordona: "Fara birocratie la Prima Casa"

Premierul ordona: “Fara birocratie la Prima Casa”

» 21 de banci pot da de astazi credite prin noua formula a Programului "Prima Casa". Plafonul total de garantare este, in 2010, de 700 milioane euro. Cuprins de pragmatism, seful Executivului din cea mai functionareasca tara a UE le ordona bancherilor: "Fara birocratie!".

Programul "Prima Casa" va cuprinde in acest an 21 de banci care au semnat conventia-cadru cu Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM, a declarat vineri, la Zalau, premierul Emil Boc. "A fost semnata conventia-cadru in Programul «Prima Casa» cu 21 de banci, astfel incat programul sa fie operational de luni. Solicit bancilor sa elimine birocratia si sa dea dovada de eficacitate, astfel incat cetatenii sa poata avea cat mai rapid locuinte noi", a declarat premierul Boc. El a precizat ca fondul de garantare prevazut pentru 2009, de 590 milioane euro, a fost consumat in totalitate. Pentru anul in curs, fondul de garantare pentru "Prima Casa" este de 700 milioane euro. Peste jumatate din suma a fost ceruta de BCR si BRD. Programul "Prima Casa" va incepe azi, insa in cazul construirii de locuinte in asociere, termenul se va amana doua saptamani, deoarece lipsesc procedurile necesare, a declarat, tot vineri, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Ghetea. Potrivit modificarilor programului adoptate de Guvern in luna februarie, creditul pentru cumpararea unei locuinte prin "Prima Casa" va fi garantat in limita a 60.000 euro, pentru imobile vechi ori deja incepute, si 70.000 euro, pentru locuinte cu lucrari inca neincepute, iar cumparatorii organizati in asociatii vor avea o garantie de cate 75.000 euro, tot pentru case noi.

PASII NECESARI

» Aprobarea creditului in conformitate cu normele bancii si transmiterea dosarului la Fondul de Garantare.
» Analiza dosarului de credit de catre Fond si comunicarea deciziei de acordare a garantiei.
» Incheierea si cesionarea in favoarea statului a politei de asigurare extinse pentru toate riscurile imobilului.
» Incheierea contractului de garantare, a contractului de ipoteca in favoarea bancii si a contractului de credit.
» Punerea la dispozitie a creditului.
» Prezentarea extrasului de Carte Funciara, cu ipoteca inscrisa.

Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă