9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFMI va avertiza Romania pentru cresterea rapida a creditului neguvernamental

FMI va avertiza Romania pentru cresterea rapida a creditului neguvernamental

Fondul Monetar International va lansa saptamana viitoare un avertisment privind “vulnerabilitatea externa” in Bulgaria, Ungaria si Romania. FMI si-a revizuit drastic in sus previziunile privind deficitele de cont curent ale celor trei tari pe 2006, fata de ultimul sau raport din aprilie. Fondul prevede un deficit de cont curent de 10,9% din PIB in Romania.

FMI afirma, intr-un raport pregatit pentru reuniunea ministrilor de finante din G-7 (statele cele mai industrializate) ce va avea loc saptamana viitoare la Singapore, ca “lipsa de disciplina financiara in Ungaria si cresterea rapida a creditelor pentru sectorul privat in Romania au contribuit la amplificarea deficitului de cont curent si sporirea datoriei externe”.
Raportul cu privire la vulnerabilitatile celor trei tari, relateaza in editia sa de ieri “Financial Times”, scoate in evidenta preocuparile strategilor globali fata de agravarea deficitelor de cont curent. FMI si-a revizuit drastic in sus previziunile privind deficitele de cont curent ale celor trei tari pe 2006, fata de ultimul sau raport din aprilie. Fondul prevede in acest moment un deficit de cont curent de 12,4% din PIB (produsul intern brut) in Bulgaria, 9,1% din PIB in Ungaria si 10,9% din PIB in Romania. Raportul mentioneaza ca “recentul boom al creditelor din Romania a sporit probabil vulnerabilitatea sectorului financiar pe termen mediu”. FMI anticipa in aprilie, pentru Romania, un deficit de cont curent de 9%, comparativ cu 9,4% in 2005.

Mizele executiei bugetare

Analistii economici nu sunt insa surprinsi de avertismentul fondului. “Acest avertisment este in logica rationamentului, spune profesorul Daniel Daianu. Nu ma surprinde. Oricum, sunt de acord, si le-am spus-o si celor de la FMI, ca daca trecem de un deficit de cont curent de 10% putem avea probleme. Daca deficitul se finanteaza, insa, usor, nu vom avea motive de ingrijorare. Avem in acest an privatizari mari, cu bani multi. Dar acestea se vor termina. De aceea este important ca viteza de expansiune a creditului neguvernamental sa se potoleasca. Iar de aici vedem mizele executiei bugetare. Guvernul are un spatiu de manevra destul de limitat. Pe de o parte, trebuie sa-si onoreze angajamentele asumate in procesul de aderare, pentru ca nu-si mai poate permite sa aiba proiecte inghetate. Pe de alta parte, are un surplus in trezorerie de 1,7% din PIB. Ar fi de aceea neintelept sa obtina un deficit bugetar de 2,5% din PIB. Trebuie sa faca cheltuieli motivate, altfel este in pericol de marire aiurea a deficitelor externe si poate pune in pericol si eforturile BNR de a-si atinge tintele de inflatie. Guvernul poate face corectii din mers ale tintei de deficit. Aici se vede inteligenta. Trebuie sa priveasca in perspectiva celorlalti ani”, a mai spus profesorul Daianu.
Sa amintim ca si agentia de evaluare financiara Fitch Ratings a anuntat ca ar putea revizui cu o treapta, in sens negativ, indicatorul macro-prudential pentru Romania, care evalueaza masura in care cresterea creditelor, a pretului activelor si rata de schimb pot influenta sistemul bancar si situatia economica in ansamblu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă