15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăFabricile de bere nu vor fi scutite de datorii

Fabricile de bere nu vor fi scutite de datorii

» Opt fabrici de bere, favorizate de o lege speciala, sunt in situatia de a-si plati datoriile in valoare de 371 miliarde de lei.
» Comisia pentru buget-finante a Camerei a dat curs solicitarii presedintelui de a reexamina actul normativ.

Opt companii de bere, apartinand unor mici producatori romani, cu datorii in valoare de 371.872.267.112 lei restante la 31 decembrie 2003, pe care presedintele a refuzat sa le stearga nepromulgand o lege initiata de cativa parlamentari, s-ar putea ca, pana la urma, sa fie puse in situatia de a-si plati datoriile.

Respingere in Comisia pentru buget
Comisia pentru buget a Camerei Deputatilor a respins propunerea legislativa care scutea cele opt companii de datorii, dand astfel curs solicitarii presedintelui, adresata Parlamentului, de a reexamina legea. Decizia deputatilor survine dupa ce senatorii au votat din nou pentru stergerea datoriilor acestor companii, in ciuda solicitarii presedintelui, care a atras atentia ca in acest fel se creeaza o concurenta neloiala pe piata si ca se incalca legislatia europeana privind ajutorul de stat. Este totusi de mentionat ca, daca legea ar fi fost adoptata inainte de 31 decembrie 2006, ea ar fi putut fi aplicata, insa Romania, devenind membra a Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007, automat pentru orice ajutor de stat trebuie solicitat avizul Comisiei Europene. Propunerea legislativa a ajuns la reexaminare, pana in cea de-a doua Camera (!), fara avizul Consiliului Concurentei, fapt semnalat de un deputat in Comisia pentru buget, care redacteaza raportul de fond pentru plen. Pe masa Comisiei a ajuns si un raport al Asociatiei marilor producatori, "Berarii Romaniei", care a spus textual ca este impotriva propunerii legislative. Mai ales ca unele dintre companiile vizate si-ar fi platit din datorii. Totusi, in comisie, au fost deputati care au invocat problemele sociale, argumentand ca cele care si-au platit datoriile au intrat in faliment.
Initiatorii propunerii legislative sunt sapte deputati si senatori: Amarie Constantin (PSD), Adomnitei Cristian Mihai (PNL), Boureanu Cristian Alexandru (PLD), Dragus Radu Catalin (PD), Iordache Gratiela (PD), Man Mircea (PD), Movila Parvu (PD).

La bani marunti
Societatile comerciale pentru care s-a cerut stergerea datoriilor sunt: Cozla cu 3.361.158.704 lei, din care dobanzi si penalitati de 1.393.663.753 lei; Bere Azuga cu 62.335.956.000 lei, din care 36.845.776.000 lei dobanzi si penalitati; Bere Alutus cu 44.777.132.614 lei, din care dobanzi si penalitati de 16.990.991.095; Bere si Malt Robema cu 207.963.511.345 lei, din care dobanzi si penalitati 111.606.064.192 lei; Bere Trei Stejari cu 2.000.000.000 lei, fara penalitati; Bere-Spirt Turnu Severin cu 50.651.352.774, din care dobanzi si penalitati de 43.232.587.807 lei; Ardealul cu 2.121.793.708 lei, din care dobanzi si penalitati de 537.672. 016 lei; Salonic cu 24.848.550.393 lei, din care dobanzi si penalitati de 8.416.881.411 lei; Imex cu 783.155.675 lei, din care dobanzi si penalitati de 78.345.710 lei. Se asteapta decizia plenului Camerei Deputatilor, care va fi finala in acest caz.

Cele mai citite

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...
Ultima oră
Pe aceeași temă