12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăConcurenta a investigat 39 de ajutoare de stat

Concurenta a investigat 39 de ajutoare de stat

In primele doua luni ale acestui an, Consiliul Concurentei a investigat deja 39 de ajutoare de stat. In functie de tipul deciziei, sunt 29 de autorizari, 10 autorizari conditionate si o decizie de recuperare si stopare a ajutorului.

“De asemenea, in functie de obiectivul urmarit la acordare, ajutoarele de stat autorizate in 2006 sunt: 25 pentru realizarea in conditii de continuitate si siguranta a unor servicii de interes economic general, sapte de restructurare, sase pentru dezvoltare regionala si un ajutor pentru promovarea culturii”, a declarat Mihai Berinde, presedintele Consiliului Concurentei.
Din punctul de vedere al valorii ajutoarelor de stat, in aceste luni au fost autorizate sume totale de 1,322 miliarde lei noi. Cea mai mare parte din suma (peste 971 milioane lei) este pentru realizarea unor servicii de interes economic general. Consiliul a deschis doua investigatii din oficiu, avand ca obiect analiza masurilor de sprijin financiar de care a beneficiat SC Lamdro SA, respectiv de care beneficiaza Compania Nationala Loteria Romana SA, precum si efectele acestora asupra concurentei. “Consiliul a mai emis o decizie prin care s-a constatat ca un numar de 19 agenti economici care activeaza in zonele defavorizate au beneficiat de ajutoare ilegale si incompatibile cu un mediu concurential normal, pentru care s-a dispus recuperarea. De asemenea, pentru un alt agent economic s-a dispus stoparea acordarii de ajutor de stat, deoarece a fost atinsa limita maxima admisa a intensitatii”, a mai declarat Berinde.

Controale la parcurile industriale

In ultima perioada, Consiliul Concurentei a intreprins si o ampla actiune de monitorizare a ajutoarelor de stat acordate societatilor administrator al parcurilor industriale si tehnologice. “Au fost verificate 25 de parcuri industriale si un parc de soft. In urma analizei rezultatelor controlului, a reiesit faptul ca 16 parcuri industriale au beneficiat de una sau mai multe masuri de ajutor de stat. In ceea ce priveste investitiile realizate pana in prezent in parcurile industriale, acestea s-au concretizat in construirea si modernizarea cladirilor in vederea inchirierii, construirea retelelor de drumuri de acces, construirea retelelor de alimentare cu energie electrica, gaze naturale si apa, precum si a retelelor de canalizare. Intensitatea ajutorului de stat acordat parcurilor industriale se situeaza sub nivelul de 50% prevazut prin deciziile de autorizare ale Consiliului Concurentei”, a mai spus presedintele Mihai Berinde.
Consiliul a extins obiectul investigatiei pe piata siderurgica, declansata ca urmare a unei plangeri impotriva SC Cost SA Targoviste, pentru o eventuala incalcare a prevederii privind impunerea preturilor de vanzare si conditionarea incheierii contractului de vanzare-cumparare de impunerea unor clauze ce nu aveau legatura cu acest contract. “Tot pe zona de combatere a practicilor anticoncurentiale au fost emise 12 decizii, din care 10 decizii privind operatiuni de concentrare economica notificate, o decizie de respingere privind solutionarea unei plangeri si o decizie de sanctionare privind omisiunea notificarii unei concentrari economice”, a declarat Mihai Berinde.

Daniel Popa
Daniel Popahttp://daniel-popa
Daniel Popa, sef departament Corespondenti
Cele mai citite

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...
Ultima oră
Pe aceeași temă