18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCertificatele romanesti au recunoastere internationala

Certificatele romanesti au recunoastere internationala

afirma Dan Stoichitoiu, presedinte SRAC
In ultimul timp in mass-media au aparut o serie de stiri si informatii privind suspendarea de catre European Acreditation (EA) a semnarii acordului de recunoastere reciproca (MLA – multilateral agreement) cu RENAR, organismul national de acreditare, si ca certificarile romanesti nu mai sunt recunoscute international. I-am solicitat dr. ing. Dan Stoichitoiu, presedintele Societatii Romane pentru Asigurarea Calitatii (SRAC), cel mai important si cunoscut organism de certificare romanesc, sa raspunda la cateva intrebari si sa comenteze aceasta situatie.

Domnule presedinte, este adevarat ca certificarile romanesti nu mai sunt recunoscute in strainatate?
Nimic mai fals. Cei care generalizeaza si scriu sau fac asemenea declaratii sunt in necunostinta de cauza ori o fac intentionat in numele unui grup de interese.
Dar chiar presedintele RENAR a declarat in presa ca “suspendarea activitatii RENAR afecteaza procesul de integrare si, mai mult, obliga firmele sa apeleze la institutiile europene pentru obtinerea certificatelor de calitate” sau ca “aceia care doresc certificate recunoscute international sunt nevoiti sa intre sub o alta umbrela si sa se certifice ori sa se acrediteze la un organism international”.
Repet sunt declaratii aberante, pentru ca nu este asa. Mai mult, mi se pare total neloial si descalificant sa declare ca “problemele nu ar fi aparut daca organismele romanesti si-ar fi facut datoria conform normelor sau daca RENAR i-ar fi sanctionat pe cei in neregula”. Evaluarea EA nu a constatat nereguli la organismele de certificare romanesti, ci legate strict de respectarea cerintelor in activitatea RENAR. Situatia reala este de fapt alta si domnul Iacobescu trebuia sa spuna “direct si transant” asa cum a declarat ca este momentul adevarului. Adevarul este ca vina apartine in special vechii conduceri RENAR, care a acceptat semnarea MLA-ului in 2004, conditionat de rezolvarea unor neconformitati pe care nu le-a facut cunoscute in interiorul organismului si nu le-a rezolvat pana la supravegherea din acest an. Acesta este principalul motiv pentru care a fost decisa suspendarea dupa supraveghere si faptul ca este suspendat da mai rau decat daca nu ar fi deloc semnatar al MLA-ului. Pentru ca mai sunt si alte organisme din tarile UE care n-au semnat MLA-urile pentru toate domeniile. Dar asta nu inseamna ca RENAR nu este in continuare membru EA, nu acrediteaza in continuare si nu va redeveni semnatar al MLA, daca rezolva toate neconformitatile semnalate de echipa de evaluare.
Dar care este punctul dumneavoastra de vedere, certificatele emise de organismele romanesti sunt recunoscute sau nu?
Nu se poate generaliza. In primul rand, pentru piata interna este obligatorie recunoasterea acreditarilor si a certificarilor date de organismele romanesti desemnate de autoritatile publice. Pentru piata externa lucrurile sunt mai complexe si difera de la caz la caz. In primul rand pentru domeniul reglementat, in cazul in care certificarea este obligatorie, sunt recunoscute doar certificarile de produs emise de organismele notificate la Bruxelles. Notificarea se face de autoritatea publica din fiecare tara membra UE, dar legile nu sunt aliniate, in sensul ca nu este obligatoriu in toate tarile ca notificarea sa aiba la baza acreditarea. Documentele europene doar recomanda acest lucru. In Romania pentru a fi desemnat la nivel national si apoi notificat la Bruxelles, cand vom semna protocolul PECA si vom deveni membri UE, este obligatoriu, prin lege, sa fi mai intai acreditat de RENAR. Pentru domeniul voluntar, unde certificarea de produs sau de sistem de management este voluntara, recunoasterea o decid clientii produselor sau serviciilor si depinde de credibilitatea organismului de certificare care a emis certificatul. Evident ca prin suspendarea RENAR-ului ca semnatar MLA-EA credibilitatea poate fi afectata, dar multe organisme de certificare romanesti, printre care si SRAC, sunt acreditate si de alte organisme straine de acreditare, nu numai de RENAR. De asemenea, apartenenta la o organizatie internationala de certificare cum este SRAC-ul, partener IQNet, cea mai prestigioasa organizatie de certificare din lume, confera o incredere deplina beneficiarilor certificarilor si partenerilor acestora. Din ancheta si chestionarul de satisfactie a clientilor pe care le facem in fiecare an nu am avut nici macar un caz de nerecunoastere a certificatelor SRAC, nicaieri in lume. In plus, dupa 12 ani de activitate si aproape 4.000 de certificate ISO 9001, ISO 14001, OHSAS 18001 si HACCP SRAC si-a creat deja un nume si renume atat la nivel national, cat si international. De aceea a generaliza si a declara ca certificarile organismelor romanesti nu mai sunt recunoscute este o prostie, care lasa urme insa si cineva va trebui sa raspunda.
Deci dumneavoastra considerati ca suspendarea semnarii MLA de catre RENAR nu afecteaza agentii economici.
Absolut deloc pentru domeniul voluntar si pana in 2007 si pentru domeniul reglementat. Nu agentii economici sunt afectati, ci organismele de certificare, si nici acestea toate. Noi suntem afectati doar de declaratii false, concurenta neloiala si lipsa de informare si de cunostinte in domeniu.

Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...
Ultima oră
Pe aceeași temă