13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăEconomieEveniment închidere proiect

Eveniment închidere proiect

Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020, Axa Prioritară 1 – Întărirea capacității beneficiarilor de a pregăti și implementa proiecte finanțate din Fondul European Structural și de Investiții (FESI) și diseminarea informațiilor privind aceste fonduri, Obiectivul specific 1.1 – Întărirea capacității beneficiarilor de proiecte finanțate din FESI de a pregăti şi implementa proiecte – Rezultat – Eficacitate sporită în pregătirea și implementarea proiectelor, Acțiunea 1.1.1. Instruire orizontală pentru potențialii beneficiari și beneficiarii FESI și instruire specifică pentru beneficiarii POAT, POIM ȘI POC.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 5.544.772,32 lei, din care cofinanțarea proprie este în valoare de 848.627,40 lei, respectiv 15,305% și asistență financiară nerambursabilă solicitată din FESI este în sumă de 4.696.908,92 lei, respectiv 84,695%.

Prin implementarea acestui proiect, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a contribuit la consolidarea capacității beneficiarilor implicați în gestionarea FESI, precum și la dezvoltarea capacității potențialilor beneficiari și beneficiarilor POAT de a implementa proiecte și gestiona fonduri europene nerambursabile. La sesiunile de formare organizate au participat reprezentanți din cadrul a 314 instituții publice, atât de la nivel central, cât și de la nivel local.

Proiectul a asigurat formarea profesională a personalului din instituții ale administrației publice centrale și locale, beneficiare și potențial beneficiare FESI 2014-2020, prin intermediul prestatorilor de servicii certificați, care a presupus instruirea în domeniile specifice pentru beneficiarii POAT și respectiv a formării orizontale pentru beneficiarii FESI cu atribuții în implementarea proiectelor europene și în procesul de derulare a procedurilor de achiziții publice, în vederea asigurării unui management eficient al proiectelor finanțate din fonduri structurale.

În acest sens, în cadrul proiectului s-au derulat două componente de formare profesională respectiv:

Ø  Componenta 1 – Formare specifică pentru beneficiarii POAT, prin derularea a două module, respectiv:

–      Modul 1 cu tematica elaborării cererilor de finanțare pentru proiectele finanțate din POAT – 130 participanți;

–      Modul 2 cu tematica elaborării cererilor de rambursare și a rapoartelor de progres pentru proiectele finanțate din POAT – 150 participanți

 

Ø  Componenta 2 – Formare orizontală pentru beneficiarii FESI, prin derularea a trei module, respectiv:

–      Modul 1 cu tematică privind conflictul de interese și incompatibilități – 200 participanți

–      Modul 2 cu tematică privind prevenirea neregulilor și a fraudei – 200 participanți

–      Modul 3 cu tematică în domeniul achizițiilor publice – noul pachet legislativ/noul sistem de verificare – 1000 participanți

Grupul țintă vizat de acest proiect a fost constituit din aproximativ 1.680 de persoane selectate din cadrul instituțiilor și autorităților din administrația publică centrală și locală, beneficiare și potențial beneficiare FESI.

De asemenea s-au realizat 5 manuale de formare publicate pe pagina web a ANFP http://www.anfp.gov.ro/continut/Livrabile_proiect.

Activitățile de formare au fost desfășurate în perioada octombrie 2018 – noiembrie 2019.                

Astfel, ANFP a contribuit la creșterea capacității beneficiarilor și potențialilor beneficiari FESI implicați în gestionarea fondurilor europene nerambursabile.

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POAT 2014-2020

 

Pentru detalii suplimentare legate de acest proiect, persoanele de contact sunt:

 

Carmen HÂRTOPEANU –  Manager de proiect

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici

E-mail: carmen.hartopeanu@anfp.gov.ro

 

Aida PETCU – Responsabil comunicare

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici

E-mail: aida.petcu@anfp.gov.ro

 

 

Cele mai citite

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă