Acțiunile marilor companii din sectorul inteligenței artificiale au deschis în scădere ședința de marți, după apariția unor informații potrivit cărora OpenAI nu și-ar fi atins propriile ținte de creștere privind utilizatorii și veniturile, potrivit CNBC.
Aceste semnale au amplificat îngrijorările legate de sustenabilitatea investițiilor masive din industria AI și au declanșat un efect de tip „domino” pe piețele financiare.
Printre cele mai afectate companii se numără Oracle, ale cărei acțiuni au scăzut cu aproximativ 3,3% în tranzacțiile pre-market.
Compania are un parteneriat major, estimat la circa 300 de miliarde de dolari, pentru furnizarea de infrastructură de calcul către OpenAI.
Pierderile, resimțite și în sectoare conexe
Și sectorul semiconductorilor a resimțit presiunea: Nvidia, Broadcom și Advanced Micro Devices au înregistrat scăderi între 2% și 5%, în timp ce Qualcomm a pierdut aproximativ 3,5%.
În același timp, CoreWeave, companie specializată în servicii cloud pentru AI, a scăzut cu aproximativ 3%, iar în Asia, SoftBank Group, investitor important în OpenAI, a pierdut circa 10% din valoare.
Costurile uriașe ridică semne de întrebare
Potrivit unui raport publicat de The Wall Street Journal, conducerea OpenAI ar fi îngrijorată de ritmul de creștere, în contextul în care investițiile necesare pentru dezvoltarea infrastructurii, inclusiv centre de date și capacitate de calcul, se ridică la zeci de miliarde de dolari.
Reprezentanții companiei au respins informațiile apărute, susținând că strategia de extindere rămâne neschimbată:
„Acest lucru este ridicol. Suntem complet aliniaţi în a achiziţiona cât mai multă capacitate de calcul posibil şi lucrăm zilnic împreună în acest sens”.
Finanțare record în plin boom AI
Tensiunile din piață apar la scurt timp după ce OpenAI a atras o finanțare record de 122 de miliarde de dolari, la o evaluare de 852 de miliarde de dolari.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.