13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internaționalPersonalul sanitar din Franța are termen limită să se vaccineze anti-Covid-19

Personalul sanitar din Franța are termen limită să se vaccineze anti-Covid-19

Personalul medical e obligat să se vaccineze

Membrii personalului sanitar din Franța au termen limită data de 15 septembrie pentru a se vaccina anti-Covid-19. În caz contrar, aceștia vot fi sancționați. Premierul francez  Jean Castex a făcut anunțul și a susținut că măsura este luată în contextul în care numărul de cazuri noi este în creștere. Premierul a precizat că noua regulă a accelerat campania de imunizare.

“Nu vom da înapoi. Am ajuns la peste 83% în rândul sanitarilor vaccinaţi. Tactica noastră a dat roade”, a explicat premiul francez.

Jean Castez a precizat într-un interviu că a treia doză de vaccin a fost aprobată pentru cei de peste 65 de ani şi pentru cei cu risc ridicat. Aceasta va fi administrată începând cu data de 12 septembrie. Restul categoriilor de persoane doritoare se pot programa din primele zile ale lunii. Totodată, specialiștii anunță că a treia doză poate fi făcută abia după 3 luni de la a doua. Premierul Castex a exclus, cel puţin deocamdată, impunerea certificatului sanitar în companii. Autoritățile din Franța au făcut obligatiu certificatul care atestă vaccinarea cu schema completă, un test negativ sau trecerea prin boală. Numeroase activități sociale depind acum de acest certificat, criticat și contestat de populație.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă