28.5 C
București
luni, 8 iunie 2026
AcasăEconomieEconomie internaționalNoul şef al Băncii Mondiale vrea o ''bancă mai bună''

Noul şef al Băncii Mondiale vrea o ”bancă mai bună”

Preşedintele Băncii Mondiale, Ajay Banga, vrea să îşi concentreze eforturile pentru îmbunătăţirea instituţiei financiare internaţionale, astfel încât să poată dobândi dreptul de a cere statelor membre o majorare de capital, transmite Reuters.

În primul său turneu în străinătate de la numirea în postul de preşedinte al Băncii Mondiale, Ajay Banga a spus că va aştepta înainte de a cere o majorare de capital, până când vor fi făcute progrese cu reorientarea activităţilor de creditare ale băncii spre proiecte care au un impact mai mare, precum şi până când instituţia va fi mai agilă şi va creşte creditare cu actualul bilanţ contabil.

„Nu creau să pun căruţa înaintea calului”, a declarat Ajay Banga pentru Reuters, cu prilejul unei vizite în Jamaica şi Peru. „Cred că mai important este să devenim o bancă mai bună. Şi apoi îmi voi câştiga dreptul să revin şi să cer o bancă mai mare”, a adăugat Ajay Banga.

Secretarul Trezoreriei americane, Janet Yellen, a exclus în luna martie o majorare de capital la Banca Mondială dar cu toate acestea experţii în dezvoltare internaţională sunt de părere că nevoile de finanţare anuale pentru tranziţia energetică, care sunt de ordinul miilor de miliarde de dolari, vor necesita o recapitalizare a Băncii Mondiale şi finanţări mari din partea sectorului privat.

Potrivit lui Ajay Banga, prima sa sarcină în îmbunătăţirea instituţiei vechi de 78 de ani este să discute cu acţionarii despre o schimbare a declaraţiei de principii a instituţiei, cu un accent pe eliminarea sărăciei „pe o planetă locuibilă”. Noul preşedinte al BM vrea să extindă rolul băncii în finanţarea schimbărilor climatice, pandemiei şi altor crize. Actuala misiune a Băncii Mondiale este eliminarea sărăciei extreme în decursul unei generaţii şi promovarea unei prosperităţii împărţite.

„Cum poţi să elimini sărăcia dacă nu poţi respira, dacă nu ai apă curată dacă eşti speriat de Covid, dacă eşti un refugiat şi nu poţi mânca? Nu înţeleg cum aceste lucruri sunt privite drept sau-sau. Pentru mine ele sunt mână în mână”, a spus Ajay Banga.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Studiu: un nou tratament injectabil pentru diabetul de tip 2 ar putea reduce semnificativ glicemia și greutatea

Tratamentul acționează simultan asupra a trei hormoni implicați în reglarea apetitului, metabolismului și nivelului zahărului din sângeUn medicament injectabil administrat o dată pe săptămână...

Riscul nuclear global crește. Tot mai multe arme nucleare sunt pregătite pentru utilizare, avertizează experții

Statele care dețin armament nuclear transferă un număr tot mai mare de ogive din depozite către sistemele de lansare, ceea ce amplifică riscurile la...

Seria incredibilă s-a terminat! Armand Duplantis a fost învins după 40 de concursuri consecutive

Armand Duplantis a suferit prima înfrângere după trei ani, clasându-se pe locul al doilea la etapa de Diamond League desfășurată la Stockholm.Armand Duplantis, omul...
Ultima oră
Pe aceeași temă