2.9 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internă"Vor fi supraimpozitate profitul excesiv, luxul și viciile", anunță premierul Ciolacu

„Vor fi supraimpozitate profitul excesiv, luxul și viciile”, anunță premierul Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cetățenilor României, încercând să explice care sunt intențiile sale prin măsurile fiscale pentru care și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului.

Șeful Executivului a postat acest mesaj în seara zilei de 26 septembrie 2023, imediat după ce se prezentase în plenul Parlamentului.

„Am venit în fața Parlamentului pentru a-mi asuma un pachet de măsuri care să reducă risipa bugetară și să pună punct modului în care cei puternici și cu foarte mulți bani se credeau de neatins! Să fie foarte clar: oamenii obișnuiți nu vor plăti niciun fel de taxe în plus! Vor fi supraimpozitate însă profitul excesiv, luxul și viciile”, a subliniat premierul.

Liderul PSD și al Guvernului a susținut că, prin aceste măsuri, se elimină privilegiile de care s-ar fi bucurat unii membri ai societății.

„S-a terminat cu dubla măsură! S-a terminat cu privilegiile la stat! S-a terminat cu excepțiile peste excepții din mediul privat! S-a terminat cu banii făcuți ușor din evaziune fiscală! Punem tot sistemul pe baze corecte și echitabile pentru toți cei care muncesc, indiferent unde muncesc – la stat sau la privat! Astăzi, se termină cu șmecheria!”, a promis premierul Ciolacu.

Măsurile fiscale la care s-a referit premierul sunt cele incluse în proiectul de lege pe care guvernul Ciolacu l-a aprobat în ziua de 25 septembrie 2023. Asumarea răspunderii în Parlament asupra acestor măsuri s-a făcut în seara de 26 septembrie. De la acel moment, Opoziția are la dispoziție trei zile pentru a depune o moțiune de cenzură. Dacă nu se depune moțiunea de cenzură, proiectul de lege se consideră aprobat și va fi trimis la președintele României, pentru a fi promulgat.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Kamala Harris, după înfrângere: Nu este momentul să ne ridicăm mâinile, este timpul să ne suflecăm mânecile

Harris a spus că l-a sunat pe Trump pentru a-l felicita și a promis că îl va ajuta să facă o tranziție pașnică a...
Ultima oră
Pe aceeași temă