11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internăProgramul Start-Up Nation va fi lansat pe 19 iulie

Programul Start-Up Nation va fi lansat pe 19 iulie

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului va lansa pe 19 iulie, la ora 10:00, a treia ediţie a programului Start-Up Nation privind dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare, a anunţat, marţi, ministrul de resort, Daniel Cadariu, într-o conferinţă de presă.

Perioada de înscriere va fi de 30 de zile lucrătoare, până la 1 septembrie ora 20:00.

“În această perioadă, toţi cei interesaţi vor avea posibilitatea de a se preînscrie pe platforma ministerului şi precizăm că în data de 18 iulie, în ziua dinaintea lansării, va fi un interval de câteva ore în care platforma nu va funcţiona, întrucât cei de la STS vor face un ultim import de date din bazele de date de la Registrul Comerţului. Este un program extrem de aşteptat din partea mediului de afaceri, am decis să fie primul la care să lucrăm împreună cu colegii de la STS”, a precizat oficialul ministerial.

În afara celor 10.000 de beneficiari prognozaţi ai pilonului de bază, va avea un alt pilon destinat în special celor din diaspora, unde se estimează că vor fi 1.000 de beneficiari, a adăugat Cadariu.

Bugetul total necesar pentru a implementa aceste proiecte este de 2,2 miliarde de lei.

“În momentul în care se discuta legea bugetului pentru acest an, am primit asigurarea că, în măsura în care vom reuşi până la momentul rectificării bugetare, să lansăm acest program, vom primi finanţare pentru a-l implementa în totalitate. Îmi doresc ca acest lucru să se întâmple cu ocazia rectificării de luna viitoare”, a completat ministrul.

În acest moment, există credite de angajament de 500 de milioane de lei şi credite bugetare de 20 de milioane de lei pentru acest program, iar restul de 1,7 miliarde de lei ar urma să vină la rectificare.

Vor fi granturi maxime de 100.000 de lei pentru crearea unui loc de muncă şi de 200.000 de lei pentru crearea a două locuri de muncă.

Cofinanţarea este de 5-15% din valoarea eligibilă a proiectului.

“Nu va mai fi punctat numărul de locuri de muncă şi va fi un pachet fix pentru digitalizare de 5.000 de euro. Se vor puncta activităţile cu plus valoare în România, investiţiile în tehnologii noi, inovative, energia verde, digitalizare, pregătirea antreprenorială. Firmele vor avea punctaj suplimentar pentru componenta verde”, a explicat Cadariu.

În caz de egalitate în punctaj, va conta valoarea exactă a procentului investiţiei în echipamente şi abia pe ultimul loc data şi ora înscrierii în program.

Cheltuielile eligibile sunt cele cu achiziţia echipamentelor, vehicule electrice, spaţii de lucru, mijloace de transport, mobilier, birotică, sisteme de protecţie, cheltuielile cu salarii, utilităţi, pachet digital în valoare fixă de 5.000 de euro.

Cei din diaspora care vor să participe trebuie să facă dovada rezidenţei în străinătate în ultimele 12 luni până la momentul înscrierii.

Cadariu a mai spus că ministerul a evoluat rezultatele ediţiilor trecute şi 100% din fondurile alocate s-au întors timp de trei ani în bugetul de stat, prin locurile noi de muncă şi taxele plătite de aceste firme.

Detalii și documentele necesare pot fi accesate de aici.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă