5.9 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăEconomieEconomie internăPNRR nu poate fi modificat și nici nu e nevoie să fie...

PNRR nu poate fi modificat și nici nu e nevoie să fie modificat, susține PNL

PNRR nu poate fi modificat și nici nu e nevoie să fie modificat, consideră Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL. Stroe e făcut această precizare marți, 1 februarie 2022, duoă o ședință a conducerii PNL.

“În acest moment PNRR nu poate fi modificat şi nici nu există vreun motiv pentru a face acest lucru. Este, dacă doriţi, din punctul nostru de vedere, o chestiune care mai degrabă e împotriva intereselor noastre ca şi stat. De ce acest lucru? În primul rând pentru că o modificare a PNRR în acest moment ar implica, bineînţeles, întreruperea exerciţiului bugetar, lucru care ar afecta banii pe care îi primim zona Uniunii Europene. În acest moment PNRR funcţionează, deja există peste 2 miliarde de euro care au ajuns în România şi în mod clar că, dacă teoretic am întrerupe acest lucru şi am dori o renegociere cel puţin pentru anul 2022, am pierde o bună parte din aceşti bani”, a explicat Ionuţ Stroe.

Pensiile se pot mări chiar și în acest moment

O posibilă explicație pentru ideea de a modifica PNRR fusese necesitatea măririi pensiilor. PNL consideră însă că procentul de 9,4 la sută din PIB, deja stabilit, este suficient pentru creşterea pensiilor în România. Ministrul Muncii ceruse mărirea acestui plafon peste nivelul de 9,4 la sută.

“9,4 la sută din PIB prevăzut în PNRR în momentul de faţă este o sumă suficientă. Dacă ar fi să facem un calcul simplu în acest moment, ar exista spaţiu suficient şi pentru o eventuală creştere a pensiilor. Şi dacă este să ne la raportăm la recent invocata Lege 127 după care ar trebui să se mărească pensiile, am ocupa un procent de 8,42 la sută din PIB. Asta înseamnă că există bani în acest moment pentru o eventuală mărire a pensiilor, dacă se doreşte acest lucru înaintea reformei pe care ne-am angajat”, a explicat Ionuț Stroe.

Legea 127 / 2019 reglementează sistemul public de pensii.

Sistemul de pensii va fi restructurat

PNL nu ia în calcul modificarea PNRR dar lucrează la modificarea sistemului de pensii.

“Ne-am angajat în a reforma complet sistemul de plată a pensiilor în România şi de a aplica un principiu sănătos cu care, la nivel declarativ, toată lumea este de acord, principiul contributivităţii, care trebuie să guverneze toate veniturile generate de acest sistem de pensii în România, lucru pe care trebuie să îl facem sub o formă sau alta”, susține Ionuț Stroe.

PNRR nu poate fi modificat pentru că nici Comisia Europeană n-ar accepta

Separat, președintele PNL și al Senatului, Florin Cîțu, declara că el nu dorește să renegocieze PNRR. Liderul PNL lăsa să se înțeleagă că nu ar accepta Comisia Europeană o asemenea renegociere. “Cine dorește să facă negocierea, să meargă la Bruxelles și să vină cu decizia”, a spus Florin Cîțu.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Koeman: Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei

„ Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei, altfel va avea parte de o seară grea la Frankfurt”, și-a...

Trump a declarat că Israelul trebuie să „încheie” războiul din Gaza pentru că pierde mult sprijin la nivel internațional

Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat unei publicaţii israeliene, că Israelul trebuie să "încheie" războiul din Fâşia Gaza, deoarece pierde...

Jair Bolsonaro a stat două zile în ambasada Ungariei din Brasilia după ce i-a fost confiscat pașaportul

Fostul preşedinte de extremă-dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, a petrecut două nopţi la ambasada Ungariei din Brasilia luna trecută, la doar câteva zile după...
Ultima oră
Pe aceeași temă