9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internăPeste 80 de antreprenori din Transilvania participă anul acesta la un program...

Peste 80 de antreprenori din Transilvania participă anul acesta la un program de mentorat organizat de Fundația Pro Economica

  • Pe 23 mai a început cea de-a treia ediție a programului de mentorat pentru antreprenorii din Transilvania, program care va include 60 de ore de training și workshopuri, 40 de ore de mentorat personalizat, 8 sesiuni de instruire cu mentori și sesiuni de networking între oamenii de afaceri din regiune.
  • De-a lungul edițiilor, programul a adunat 300 de persoane care au făcut schimb de informații, idei și secrete din lumea antreprenorială.

În ultimii 3 ani aproximativ 300 de antreprenori din Transilvania și-au dezvoltat ideile de business cu sprijinul programului de mentorat susținut de Fundația Pro Economica. Aceștia au beneficiat de consiliere profesională, strategii de marketing și vânzări personalizate, suport în implementarea și dezvoltarea unei afaceri, de la stadiul de idee și până la primii clienți.  

Un program de mentorat gândit în funcție de nevoilor reale ale antreprenorilor

Un proiect ambițios pentru antreprenorii din Transilvania, programul de mentorat realizat de Fundația Pro Economica își propune să ajute tinerii antreprenori, să le ofere consiliere celor aflați la început de drum, dar și să-și dezvolte într-un mod eficient, sustenabil și coerent întreprinderile și afacerile de care se ocupă.

Programul are la bază un schimb de informații și experiențe, un schimb menit să le ofere celor din noua generație o perspectivă nouă privind businessul lor. Tinerii antreprenori înscriși în program au ocazia de a afla de la antreprenori locali, mai experimentați, cum își pot gândi strategia de creștere a companiei în mod eficient și într-un ritm alert.

Printre mentorii care fac parte din acest program se numără: Bihari Béla (manager general, Egnosis), Bernát Nyulas (director de Dezvoltare, Fomco Group), Nagy Károly (președinte, Promelek XXI și RMKT), Széll Levente (director general-CEO, Agrosel), Nagy Zsolt (partener român al EuroAtlantic Consulting Ltd. și mentor cheie al Programului de Mentorat în Străinătate). Aceștia activează în businessuri din domenii variate, cum ar fi IT, consultanță în afaceri, servicii, vânzări online, industria alimentară, construcții, sănătate, industria creativă.

Peste 80 de antreprenori participă la programul de mentorat din anul 2023

Pe 23 mai a început cea de-a treia ediție a programului de mentorat pentru antreprenorii din Transilvania, program care va include 60 de ore de training și workshopuri, 40 de ore de mentorat personalizat, 8 sesiuni de instruire cu mentori și sesiuni de networking între oamenii de afaceri din regiune. În sezonul actual, instruirea va fi mai orientată spre practică decât înainte și, printre altele, vizitele la companiile participante vor completa programele profesionale și de construire a comunității. Pe parcursul programelor, antreprenorii alumni din anii precedenți vor participa și la câteva meetinguri online pentru a face schimb de experiențe și idei.

Pentru a defini tema prezentărilor pe durata programului, antreprenorii au ales în prealabil principalele subiecte, completând pe formularul de înscriere topicurile de interes pentru ei. La această ediție participă 38 mentori și 80 mentorați, antreprenori care vor să descopere noi secrete din lumea businessului.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă