29 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăEconomieEconomie internăPensiile de măresc de la 1 ianuarie. Ministrul Finanțelor ia în calcul...

Pensiile de măresc de la 1 ianuarie. Ministrul Finanțelor ia în calcul impozitarea pensiilor peste un anumit prag

Nu vor crește începând din această toamnă, însă Ministrul de Finanţe dă asigurări că toate pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2023. 

„Cu siguranţă, pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2023. Cu cât vor creşte, acest răspuns va veni în urma „votului” în care economia funcţionează în acest an.

Dar, cu siguranţă, o creştere va fi, astfel încât erodarea de putere de cumpărare suferită cel puţin pe al doilea semestru să fie compensată”, a declarat, miercuri, şeful de la Finanţe.

Ministrul Finanțelor Adrian Câciu a anunțat miercuri că instituția pe care o conduce și Ministerul Muncii fac o analiză a impozitării sistemului de pensii.

„Sistemul public de pensii nu este impozitat până la valoarea de 2.000 de lei. Lucurile aşa vor rămâne, analizăm să vedem dacă această valoare neimpozabilă poate fi crescută, având în vedere că această scutire de impozit a intervenit în anul 2017, între timp, lucrurile au evoluat din perspectiva inflaţiei”, a spus Câciu.

Ministrul a mai spus că analiza invocată va fi discutată în coaliția de guvernare, și că „până în toamnă lucrurile vor fi lămurite”.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Nicușor Dan: Progresele privind combaterea dezinformării „nu sunt grozave”. Președintele cere noi reguli până în vara lui 2027

Președintele Nicușor Dan a declarat, la Kiev, că România are încă mult de recuperat în combaterea dezinformării, în special pe rețelele sociale, și a...

România, pe ultimul loc în UE la durata vieții profesionale

Un român lucrează, în medie, cu peste patru ani mai puțin decât media europeanăRomânia ocupă ultima poziție în Uniunea Europeană, în ceea ce privește...

Chelsea, criticată după o postare controversată! Reacția fanilor englezi a fost imediată

Chelsea a șters rapid o postare publicată în timpul semifinalei Campionatului Mondial dintre Anglia și Argentina, după valul de reacții negative venite din partea...
Ultima oră
Pe aceeași temă