18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internăMăsuri pentru prevenirea incendiilor în spațiile industriale

Măsuri pentru prevenirea incendiilor în spațiile industriale

Un incendiu reprezintă o situație nedorită indiferent dacă vorbim despre un spațiu comercial, industrial sau chiar rezidențial. Tocmai de aceea, orice companie și salariat trebuie să fie cât mai bine informat în legătură cu măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

Acestea trebuie să includă exerciții de evacuare, instructaje și colaborare îndeaproape cu firme specializate în protecția muncii.

Însă, până în momentul în care începe colaborarea cu o firmă specializată, este important să se cunoască o serie de aspecte. Este vorba despre echipamentele care pot să fie utilizate pentru prevenție dar și anumite reguli de comportament în situații de urgență care pot salva vieți atunci când sunt aplicate.

Instalarea unor sisteme de ventilație adecvate

În special în industriile în care se lucrează cu substanțe periculoase, solvenți, diluanți, vopseluri și nu numai, este important să se ia toate măsurile de precauție. În primul rând, clădirile în care se desfășoară activitățile principale, trebuie să fie echipate cu sisteme de ventilație performante.

Acestea trebuie să fie capabile să evacueze eficient fumul și vaporii proveniți de la diversele tipuri de substanțe utilizate în procesele de producție.

În general, în cadrul companiilor mari, există echipe desemnate pentru o primă intervenție cu scopul de a acționa în caz de urgență.

Însă, un incendiu poate să fie imprevizibil și prima persoană care observă să nu facă parte din acea echipă. În orice caz, orice angajat care observă nereguli, să anunțe și să aplice lucrurile învățate în timpul instructajului de protecție și prevenire împotriva incendiilor.

Instalarea unor sisteme de desfumare

            De asemenea, companiile pot lua în considerare instalarea unui sistem de desfumare. Acestea sunt proiectate pentru evacuarea în afara clădirii a produselor de combustie rezultate în urma unui incendiu. Fumul, vaporii și gazele toxice sunt evacuate printr-o tubulatură rectangulară, integrată separat în sistemul de ventilație.

            Printre avantajele pe care le oferă un astfel de sistem de desfumare se numără menținerea vizibilității căilor de evacuare, siguranța persoanelor aflate în interiorul spațiului, eficientizarea accesului organelor de intervenție, împiedică extinderea fumului și a gazelor toxice în alte părți ale clădirii contribuind la protejarea bunurilor și persoanelor din interior.

            Sistemele de desfumare au capacitatea de a reduce pagubele materiale cauzate de incendiu, așadar, în caz de pericol, compania poate să reducă la minim investițiile pe care trebuie să le facă în situația în care incendiul a fost de proporții și a deteriorat echipamente.

Asigurarea spațiilor cu stingătoare de incendiu

Pentru intervenție rapidă, spațiile din interiorul unei companii trebuie să fie prevăzute cu stingătoare de incendiu. Utilizarea acestora asigură o protecție destul de limitată însă, sunt eficiente mai ales atunci când incendiul se produce doar local și poate să fie prevenită răspândirea acesteia prin utilizarea unui stingător de incendiu.

Conform legislației, în sediul companiilor trebuie să existe stingătoare de incendiu dar și alte tipuri de echipamente precum cele menționate mai sus, pentru a putea asigura o intervenție rapidă și eficientă până când sosesc pompierii.

Efectuarea instructajului de protecție a muncii, de prevenire și stingere a incendiilor

De asemenea, este foarte important ca pe lângă măsurile de prevenire a incendiilor, personalul să fie instruit cât mai corespunzător. Aceștia trebuie să știe în orice moment cum trebuie să se comporte, ce măsuri pot lua și mai ales cum să urmeze un plan de evacuare.

Personalul trebuie să participe periodic la cursuri, seminarii și workshop-uri de protecție a muncii.

Cele mai citite

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...
Ultima oră
Pe aceeași temă