11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomieEconomie internăMajorări de salarii în sănătate, asistenţă socială, apărare, ordine publică şi securitate

Majorări de salarii în sănătate, asistenţă socială, apărare, ordine publică şi securitate

Salariile de bază ale personalului din sănătate şi asistenţă socială şi din apărare, ordine publică şi securitate naţională se majorează, de la 1 iunie, la nivelul stabilit de Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru anul 2022, potrivit Ministerului Muncii.

Guvernul a aprobat o Ordonanţă de urgenţă care completează articolul I din OUG nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, anunţă, joi, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, într-un comunicat.

Astfel, începând cu data de 1 iunie 2023, salariile personalului prevăzut în Anexa nr. II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi Asistenţă Socială” din Legea-cadru nr. 153/2017, se stabilesc la nivelul celor prevăzute de această lege pentru anul 2022.

Măsură a fost luată de Executiv pentru o parte din personalul medico-sanitar şi auxiliar sanitar, cum ar fi statisticienii medicali, registratorii medicali, infirmierele, brancardierii şi îngrijitoarele, care nu au atins nivelul maxim de salarizare prevăzut în grilă, spre deosebire de restul personalului cu studii superioare salarizat pe aceeaşi anexă, fiind astfel eliminate dezechilibrele de natură salarială din acest sector.

De asemenea, ordonanţa de urgenţă vizează majorarea salariilor de bază pentru angajaţii din asistenţă socială.

„În acest sens, s-a ţinut seama de problema majoră cu care se confruntă acest domeniu, respectiv lipsa personalului de specialitate, precum şi de provocările de care s-a lovit acest sistem (pandemia COVID, criza din Ucraina, creşterea numărului persoanelor vârstnice în România sau criza forţei de muncă în domeniul asistenţei sociale şi migrarea acesteia)”, se arată în comunicatul de presă transmis de Ministerul Muncii.

Tot de la 1 iunie cresc şi soldele şi salariile de funcţie ale personalului prevăzut în Anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” din Legea-cadru nr. 153/2017 care se stabilesc, de asemenea, la nivelul celor prevăzute pentru anul 2022.

„Şi în acest caz se urmăreşte eliminarea inechităţilor salariale, având în vedere că pentru o parte a personalului din Anexa nr. VI a fost deja atins nivelul soldelor şi salariilor de funcţie prevăzut de Legea-cadru pentru anul 2022, prin adoptarea OUG nr. 168/2022. Măsurile au fost luate în contextul în care printre priorităţile Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale se numără şi modernizarea sistemului de salarizare în sectorul public, prevăzută în Programul de Guvernare 2021 – 2024, care are drept scop eliminarea inechităţilor salariale, dar şi în contextul elaborării unei noi legi a salarizării, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, potrivit documentului.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă