Noi runde de discuții intense atât în Coaliție, cât și în cadrul PSD legat de rediscutarea PNRR privind majorarea pensiilor.
Discuții în cadrul PSD despre PNRR
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, face ce face și aruncă vina asupra USR legat de modul în care a punctat reforma pensiilor în cadrul PNRR.
Într-o conferință de presă, Oprea a precizat că sunt mari șanse ca pensiile să fie majorate cu cel puțin 10 procente.
„PSD se luptă în continuare ca drepturile românilor să fie respectate. Pentru că au fost discuții referitor la ce se întâmplă cu pensiile vreau să vă spun că PSD a fost totdeauna în interiorul programului de guvernare și al legii. La capitolul pensii spunem următorul lucru: recalcularea tuturor pensiilor în vederea eliminării inechităților din sistem. Acest lucru e scris în programul de guvernare și PSD rămâne ambițios în atingerea acestei ținte.
Avem un document care este lege. Am citat din programul de guvernare care vorbește clar și explicit. Am venit cu mai multe soluții.
Dacă îmi aduc bine aminte, la sfâșitul lunii martie trebuie să fie făcut calendarul.
Lucrurile trebuie îndreptate. Există declarația domului Vîlceanu, că România pierde 2 miliarde de euro. Să vedem de unde. Poate mai tăiem la partea aceea de consultanță”, a spus Radu Oprea, în cadrul unei conferințe de presă.
Discuții despre majorarea salariilor
Întrebat dacă PSD are în plan și majorarea veniturilor, purtătorul de cuvânt al PSD a declarat că trebuie avută o discuție cu partenerii de guvernare, respectiv cu PNL.
„PSD rămâne consecvent al acestor valori pe care le avem, în sensul de a fi cât mai aproape de cetățenii României și de a face oricare partid responsabil.
Sunt măsuri pe care le-am propus. Dacă PSD nu ar fi intrat la guvernare, pachetul social nu ar fi fost adoptat, ceea ce ar fi însemnat că punctul de pensie nu ar fi fost majorat cu 10%, că pensionarii cu pensii până în 1000 de lei nu ar fi primit acel bonus în luna ianuarie, că alocațiile pentru copiii nu ar fi crescut.
Lucrurile acestea se întâmplă și acest lucru se datorează PSD care a intrat la guvernare. În continuare sunt și alte măsuri. Este un subiect (c.n. majorări salariale) la care vom răspunde în măsura în care lucrurile evoluează în analizele de impact.
Vedem că stăm bine cu colectarea la început de an, așa că trebuie să obținem niște răspunsuri de la partenerii noștri de guvernare. Faptul că nu mai avem 2 mld de euro în PNRR va avea un impact. Ar trebui să știm să-l evaluăm. Discuțiile vor continua cu partenerii sociali”, a spus Radu Oprea.
Marius Budăi, despre renegocierea capitolului „Pensii” din PNRR
„Este nevoie de o reformă asumată. Sunt elemente de context atunci când vorbim de negociere. Una ar fi discrepanțele dintre categoriile sociale, din cauza gradului de sărăcie la persoanele vârstnice, din cauza prețurilor la energie. Toate aceste lucruri vor adânci aceste categorii sociale în a avea venituri diferite. Ne aflăm într-o situație de blocaj. Comisia Europeană ne cere, pe bune dreptate, să reducem gradul de sărăcie. Acest lucru nu se poate face decât prin majorări de salarii și pensii.
Pe de altă parte, cineva a scris în PNRR, fără să discute cu specialiștii, că pensiile de stat dar și cele speciale, să nu depășească 9,4% din PIB. Când discuți de un document oficial cum e PNRR trebuie să vorbești pe lege. Casa Națională de Pensii gestionează pensii de serviciu, dar mai avem și pensiile din armată. Nu se poate să dăm mai mult cu mai puțini bani. Inechitățile din sistemul de pensii nu se poate face fără o creștere a cheltuielilor bugetare.
Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News