21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internăFacturile rămân tot mari, avertizează șeful ANPC

Facturile rămân tot mari, avertizează șeful ANPC

Șeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunțat că facturile la energie vor fi mai mari datorită evoluției pieței și nicidecum al „furtului” furnizorilor.

Explicația facturilor uriașe

Horia Constantinescu a avertizat consumatorii că facturile la energie vor fi mai mari din cauza evoluției pieței liberalizate.

„Ideea lansată de furt are ca element constitutiv al acestei eventuale infracţiuni intenţia. Niciunul dintre operatorii economici nu a putut fi tras la răspundere pentru intenţia de a fura consumatorii. Faptul că unele dintre norme şi unele dintre aplicaţiile lor nu au putut ţine pasul cu aşteptările consumatorilor cred că au fost unele dintre elementele importante ale disfuncţionalităţii pieţei.

Au fost cazuri în care mare parte a consumatorilor au fost şocaţi primind facturi cu mult mai mult faţă de ceea ce aceştia erau obişnuiţi.

Trebuie să  dezamorsăm piaţa de această tensiune artificial creată. Consumatorii să înţeleagă că suntem autorităţi care veghează să nu fie furaţi.

Nu este o rea intenţie a marii majorităţi a furnizorilor de utilităţi. Evoluţia preţurilor nu ţine de aceştia. Majoritatea facturilor, în afară de ajutorul plafonării şi compensării, vor avea valori mai mari decât erau aceştia obişnuiţi până acum. Nu înseamnă că cineva fură, ci că aşa a evoluat piaţa”, a spus șeful ANPC, într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Ministrul britanic de Externe i-a confirmat lui Zelenski un ajutor militar de trei miliarde de lire sterline pe an

Secretarul de stat (ministrul) pentru Afaceri Externe al Marii Britanii, David Cameron, s-a întâlnit, în Ucraina, cu președintele Volodimir Zelenski, pentru a discuta despre...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...
Ultima oră
Pe aceeași temă