19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internăDecontările pentru facturile de plafonare și compensare, greșite și întârziate. Multe firme,...

Decontările pentru facturile de plafonare și compensare, greșite și întârziate. Multe firme, la un prag de faliment

Statul român a decis ca facturile la gaze și energie să fie plafonate în două etape, astfel o nouă etapă a intrat în vigoare de la 1 aprilie, însă nici până la 31 martie nu au fost primiți banii pentru subvenția populației, iar mulți operatori se plâng că suportă aceste deduceri din bani proprii.

Ultima statistică a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) arată că din cele 297 de societăți care au depus cereri de compensare și plafonare, doar 171 au primit aprobare, dintre care 39 au fost deja declarate neeligibile. În ceea ce privește suma transmisă către Ministerul Energiei a fost de peste 1 miliard de lei.

Sumele aferente compensării reprezintă doar o mică parte din schema de ajutor introdusă prin OUG 118/2021, se plâng în continuare atât furnizorii, cât și consumatorii casnici. Mulți consumatori au benefiat de sume modice de nici 20 de lei la facturi, deși prețul gazelor și al energiei a crescut, așa cum arată și datele INS de două ori mai mult.

Astfel, după aproape 8 luni de la intrarea in vigoare a primei legislații în această privință, procesul de realizare a decontării sumelor aferente plafonării încă nu funcționează se plâng reprezentanții asociațiilor de energie.

”Sumele necesare acoperirii diferențelor rezultate din aplicarea plafonărilor sunt foarte mari, până acum fiind suportate integral din fondurile proprii ale furnizorilor sau acționarilor acestora și din credite bancare angajate de către aceștia.

Amânarea plății acestor sume către furnizori va avea un impact semnificativ asupra întregului sistem energetic, cu consecințe majore în întreaga piață de energie electrică și gaze naturale, din cauza imposibilității furnizorilor de a realiza plățile în amonte, respectiv către producători și către operatorii de transport și distribuție, dar și către bugetul de stat. Având în vedere că băncile, prin depășirea expunerilor, sunt din ce în ce mai reticente în a împrumuta furnizorii, ne așteptăm ca în viitorul apropiat o serie de furnizori să își înceteze activitatea”, declară Laurențiu Urluescu, președintele Asociația Furnizorilor de Energie din România.

Reamintim că pentru a veni în sprijinul consumatorilor, statul român a aprobat o legislație prin care, într-o primă fază, exceptarea, compensarea și plafonarea prețurilor sunt suportate de către furnizori, pentru ca, în etapa a doua, prin decontarea acestor cheltuieli către furnizori, efortul financiar să fie preluat la buget.

Astfel, furnizorii cumpără din piață energie electrică și gaze naturale la prețurile pieței și emit facturile către consumatori la prețurile din contracte, dar încasează de la aceștia doar sumele care rezultă după aplicarea compensărilor și plafonărilor. Facturile conțin, pe lângă prețul efectiv al energiei, și costurile de transport, de distribuție, sumele aferente programelor de promovare a energiei regenerabile și a cogenărării de înaltă eficiență (certificatele verzi și bonusul de cogenerare), precum și accizele și TVA-ul către bugetul de stat.

Prețul final al energiei electrice este limitat în prezent, prin legislația în vigoare, la valori între 0,68 lei/kWh și 1 leu/kWh, iar la gaze naturale – între 0,31 lei kWh și 0,37 lei/kWh. Astfel, deși furnizorii încasează doar aceste prețuri minimale, sunt nevoiți să plătească sumele întregi către producătorii de energie (energia electrică și gazele naturale, inclusiv certificatele verzi și bonusul de cogenerare), tarifele de transport și distribuție, precum și taxele către stat (accize și TVA).

Cadrul de reglementare referitor la măsurile de sprijin al consumatorilor a prevăzut la început (noiembrie 2021 – ianuarie 2022) aplicarea plafonării numai pentru consumatorii casnici, ulterior aceasta fiind aplicată și în cazul consumatorilor noncasnici, fapt ce face ca cea mai importantă componentă a schemei de ajutor introdusă prin legislație să o reprezinte plafonarea prețurilor.

Chiar dacă au făcut față cu greu acestei presiuni suplimentare, prin eforturi financiare proprii sau susținute fie de către acționari, fie prin împrumuturi bancare, furnizorii și-au îndeplinit sarcinile ce le reveneau prin aplicarea legislației. Din păcate, unele instituții ale statului nu-și îndeplinesc responsabilitățile ce le revin în conformitate cu legislația incidentă!

Criza energetică a dus la economii

Consumul naţional de energie electrică a fost mai mic cu 5,2% în perioada ianuarie – aprilie 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele transmise de ANRE.

Consumul clienţilor casnici a fost în scădere cu 3,2%, în timp ce consumul industrial a fost mai mic cu 6,3%.

Producţia de electricitate şi a fost şi ea în scădere cu 6,4% în perioada ianuarie – aprilie 2022.

Cea mai mare cantitate de energie electrică a fost produsă în hidrocentrale – 30% din total, în centrala nucleară de la Cernavodă – 22%, turbine eoliene – 18% şi centralele pe gaz – 9%.

În acelaşi timp, importurile de energie electrică au scăzut cu 13%, iar exporturile, cu 27%.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...
Ultima oră
Pe aceeași temă