13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internăBlue Air, amendată cu 2 milioane de euro

Blue Air, amendată cu 2 milioane de euro

Compania Blue Air a primit o amendă de 2 milioane de euro, anunţă ANPC, precizând că, în decurs de un an, compania a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au făcut plăţi în valoare toatală de peste 66 de milioane de lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene.

Conform ANPC, au fost primite 924 de reclamaţii din mai multe state referitoare la Blue Air, amenda primită fiind cea mai mare dată vreodată unui operator economic.

Operatorul economic Blue Air a fost amendat de ANPC cu 2 milioane de lei după ce, într-un an, a anulat peste 11.000 de zboruri, acestora corespunzându-le aproape 180.000 rezervări, pentru care s-au efectuat plăți în valoare toatală de peste 66 de milioane de lei.

„În urma sesizărilor depuse de consumatori și ca urmare a reacțiilor din media Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat, în cursul lunii iunie 2022, o acțiune de control la operatorul economic Blue Air Aviation SA. Mai exact, în perioada 30.04.2021-30.04.2022, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăți în valoare toatală de 66.585.967,68 lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene, în care compania aeriană supusă verificărilor operează, cu regularitate, zboruri”, potrivit unui comunicat de presă.

Conform ANPC, în conformitate cu prevederile transpunerii în legislația națională a Directivei europene Omnibus, în urma publicării în Monitorul Oficial a Ordinului președintelui ANPC, care preciza procedura de urmat în acest caz, a fost constituită o comisie specială, la nivelul Autorității, pentru stabilirea sancțiunilor care se impun.

„Ținând cont de aspectele constatate în urma verificărilor și de inexistența cifrei de afaceri declarate a operatorului economic, care a făcut imposibilă stabilirea unei amenzi în procent, Comisia a decis aplicarea unei sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare de 2 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României, la data de 12.07.2022, 9.882.200 lei. (…) Odată cu aplicarea acestei amenzi contravenționale, echipa de control a propus, iar președintele ANPC, prin ordin, a dispus ca sancțiune complementară, măsura de remediere prevăzută la art. 121 alin. (1) lit. a) din legea 363/2007, respectiv <… încetarea contractului și restituirea contravalorii serviciilor anulate și a compensațiilor aferente în termen de maximum 10 de zile> cu respectarea opțiunii consumatorilor și cu raportare la toate rezervările anulate și pentru care operatorul economic nu a procedat la restituirea corespunzătoare a sumelor datorate, inclusiv compensații, în urma anulării zborurilor survenite ulterior datei de 30.04.2022”, se menționează în comunicatul ANPC.

Totodată, a fost dispusă măsura de a nu mai pune la dispoziția consumatorilor, pe piață, oferte de zbor pentru care operatorul economic nu dispune de dotările/mijloacele/resursele necesare efectuării acestora, cu respectarea întocmai a condițiilor și caracteristicilor declarate.

„Având în vedere că abaterile constatate privesc atât consumatori din România, cât și din UE, ANPC, prin Direcția Generală Control Supraveghere Piață și Armonizare Europeană, a transmis o alertă către Comisia Europeană şi autorităţile omoloage ANPC, din celelate state membre, prin care solicită verificarea, la nivel european a încălcărilor similare de legislație, altele decât cele reclamate la ANPC, ori dacă s-au luat deja măsuri de asigurare a respectării legislației, pe teritoriul UE, împotriva unor astfel de abateri ale companiei Blue Air Aviaton SA. Menționăm că au fost primite 924 de reclamaţii transfrontaliere, fapt care a determinat necesitatea obţinerii unor informaţii suplimentare şi prin reţeaua CPC, care funcţionează ȋn baza Regulamentului (UE) 2394/2017 şi care asigură cooperarea dintre autorităţile naţionale de supraveghere şi control ale pieţei din toate statele membre, la care se adaugă Comisia Europeană. (…) Reamintim totodată că, odată cu notificarea Blue Air, au fost notificate către statele membre, prin rețeaua CPC și Wizz Air și Ryan Air, care de asemenea au avut, în această perioadă, foarte multe anulări sau întârzieri de curse, fără a ține seama de drepturile consumatorilor. Operatorii economici vor rămâne, în continuare, în atenția ANPC, iar îndeplinirea măsurilor dispuse, de restituire a sumelor, precum și de încetare a practicilor comerciale incorecte, vor fi verificate de comisari, după încheierea celor 10 zile, prevăzute de lege”, mai arată ANPC.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...
Ultima oră
Pe aceeași temă