17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internăASF, avertisment privind investițiile pe burse și pe Forex

ASF, avertisment privind investițiile pe burse și pe Forex

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) atrage atenția investitorilor care activează pe piețele financiare, inclusiv celor care activează pe Forex, să încheie tranzacții doar cu firme de intermediere autorizate și să fie extrem de atenți la riscurile aferente tranzacțiilor valutare.

„În această perioadă extrem de volatilă, ASF nu recomandă investitorilor neavizați să efectueze tranzacții cu produse complexe, cu grad mare de sofisticare, întrucât riscă să piardă sumele de bani plasate”, se precizează într-un comunicat de presă al ASF, remis cotidianului național „România liberă”.

„Investițiile pe piețele financiare, inclusiv cele de tip Forex prespun, de multe ori, fluctuații semnificative ale prețului acțiunilor, respectiv ale ratelor de schimb valutar, care pot fi influențate de contextul politic și social global sau regional, de politica monetară din diverse țări, dar și de rata inflației. De aceea, în situația de față, orice plasament trebuie foarte atent analizat, iar riscurile trebuie să fie bine gestionate”, subliniază președintele ASF, Nicu Marcu.

Pe site-ul ASF, la secțiunea REGISTRE ENTITĂȚI AUTORIZATE, este disponibilă o listă cu societățile autorizate să activeze pe piața financiară non-bancară din România.

Citește și:

ASF propune plafonarea prețurilor RCA pentru protecția consumatorilor

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Noi detalii în urma operației pe care a suferit-o Florin Piersic. “Stimulatoarele cardiace nu pot face așa ceva”

Florin Piersic (88 ani), unul dintre cei mai mari actori români, a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe, iar acum ies la iveală noi...

VIDEO. Macron și Xi cer un armistițiu olimpic

Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor...

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea First Bank de către Intesa Sanpaolo Bank

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo SpA intenţionează să preia First Bank SA, conform unui comunicat al autorităţii de concurenţă. Potrivit instituţiei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă