28.7 C
București
vineri, 26 iulie 2024
AcasăEconomieEconomie internăAgricultorii nu vor primi fonduri europene pentru irigații

Agricultorii nu vor primi fonduri europene pentru irigații

Agricultorii nu vor primi fonduri europene pentru irigații în România, acest lucru fiind eventual posibil abia din anul 2023.

Un anunț în acest sens a fost făcut de senatorul George Scarlat, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii. În prezent, George Scarlat este președintele Comisiei de agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală din Senatul României.

Nu sunt șanse să fie primiți bani pentru irigații prin intermediul Federațiilor de agricultori, a explicat senatorul Scarlat, citat de site-ul www.faramogul.ro.

Astăzi Federațiile nu au șanse la fonduri UE, poate din 2023, pe viitorul buget. Oricum, sunt sume plafonate, s-a înțeles asta, fermierii susțin propunerile de preluare a instalațiilor de irigat la ANIF. Problema este că ANIF nu mai are acum nr de salariați necesar pentru a administra”, a explicat senatorul Scarlat.

ANIF este Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, cu sediul central în București.

Agricultorii nu vor primi fonduri europene pentru irigații

La data de 19 februarie 2021, ANIF difuza un comunicat de presă prin care anunța că a încheiat “contracte de irigații multianuale și sezoniere pe o suprafață de 827.903 hectare. 1365 km de canale de irigații au fost umplute cu apă, până la această dată, iar suprafața ce poate fi deservită ca urmare a umplerii respectivelor canale este de 440200 hectare”.

Unul dintre județele cele mai afectate de lipsa apei pentru irigații este județul Galați.

La finalul anului 2020, Ministerul Agriculturii a emis un ordin, semnat de secretarul de stat George Scarlat, prin care solicita retragerea dreptului de folosință gratuită constituit in favoarea Federației de Organizații ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (FOUAI) Câmpia Covurlui din județul Galați, a bunurilor din infrastructura de îmbunătățiri funciare aflate în administrarea ANIF.

Pagube de peste un milion de euro

La ordinul Prefecturii Galați s-au făcut verificări în vederea preluării de către ANIF a infrastructurii principale. “S-a inventariat integritatea și distrugerile / lipsurile (furturile). Nici o surpriză, valoarea totală a pagubelor se ridică doar la peste 1 milion de euro”, dezvăluie site-ul www.faramogul.ro.

„Petru Bărceanu a fost simultan director al Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare (FTIF) Galați și președinte al FOUAI Câmpia Covurlui, timp în care și soția acestuia a activat în cadrul aceluiași FOUAI. Astăzi, acest personaj nu mai conduce oficial Federația dar printre utilizatorii de apă continuă să aibă o mare influență participând chiar la unele negocieri cu funcționari din Ministerul Agriculturii”, anunța, în aprilie 2021, site-ul www.expressdedunare.ro.

Pentru clarificarea unora dintre aceste aspecte, ziarul “România liberă” s-a adresat Ministerului Agriculturii. Ministerul Agriculturii ne-a răspuns următoarele:

“În perioada 31.07.2012 – 18.03.2020, domnul Petru Bărceanu a ocupat funcția de director la Filiala Teritorială de Îmbunătățiri Funciare Moldova Sud / Filiala Teritorială de Îmbunătățiri Funciare Galați și nu deținem informații dacă, în respectiva perioadă, a ocupat și funcția de președinte al FOUAI Câmpia Covurlui”.

Despre motivul eliberării lui Petru Bărceanu din funcția de director al ANIF – Filiala Teritorială Galați, Ministerul Agriculturii ne-a răspuns astfel:

“Începând cu data de 19.03.2020, domnului Petru Bărceanu i s-au modificat felul și locul muncii ca urmare a aprobării de către conducerea ANIF a cererii formulate de către dumnealui, prin care a solicitat eliberarea din funcția de Director al Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare Galați. În prezent, domnul Petru Bărceanu ocupă funcția de Șef Birou la Biroul Administrativ din cadrul Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare Galați a ANIF”.

Angajați la stat cumulau pensia cu salariul

Un element foarte interesant este și cel prezentat, în luna mai 2021, printr-un comunicat de presă al ANIF:

“Filiala Teritorială de Îmbunătățiri Funciare Galați a constatat că un număr de 18 angajați cumulau, de câteva luni, pensia cu salariul, fără ca aceștia sa fi anunțat Filiala, pentru a se face demersurile legale în vederea încetării contractelor individuale de muncă. Menționăm că, în luna mai, Filiala a fost supusa unei acțiuni de control din partea ITM Galați, iar în planul de control al ITM a intrat și verificarea salariariatilor cu vârsta apropiata de pensionare”.

În urma controlului, Filiala Galați a solicitat Casei Județene de Pensii să verifice 25 de persoane care se încadrau în această categorie.

„În urma răspunsului transmis de aceasta, s-a constatat că un număr de 18 salariați erau beneficiari de pensie pentru limita de vârstă. Aceștia nu au informat conducerea ANIF că sunt beneficiarii dreptului de pensie, deși legislația actuală prevede că obligația cu privire la acest lucru revine salariatului”.

“În urma celor constatate, Filiala Teritorială Galați a emis deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă, iar Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare va dispune măsurile legale care se impun”, a anunțat ANIF.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă