33.8 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăEconomieEconomie internăA crescut rata inflației în România

A crescut rata inflației în România

A crescut rata inflației în România, relevă datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit INS, rata anuală a inflaţiei a fost 7,9 la sută în luna octombrie 2021. Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 11,39 la sută iar cele alimentare cu 5,25 la sută. Există însă și alimente la care prețul a crescut cu peste 25 la sută.

Preţurile de consum în luna octombrie 2021 comparativ cu septembrie 2021 au crescut cu 1,8 la sută.

Acestea ar fi cele mai mari creșteri de prețuri în România din ultimii 13 ani. O cauză a tuturor acestor scumpiri ar fi creșterea prețului energiei.

A crescut rata inflației în România față de acum o lună și față de anul trecut

Drept comparație, preţurile de consum în septembrie 2021 comparativ cu luna august 2021 crescuseră cu 0,8 la sută. În septembrie 2021, rata inflației a fost 6,3 la sută.

Rata inflaţiei de la începutul anului (octombrie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 7,4 la sută, a precizat INS.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

ANPC publică primul ghid național pentru comerțul online. Transparență pentru magazine și recomandări

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a lansat primul ghid național dedicat comerțului online, un document care reunește recomandări pentru magazinele digitale și informații...

ANPC publică primul ghid național pentru comerțul online. Transparență pentru magazine și recomandări

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a lansat primul ghid național dedicat comerțului online, un document care reunește recomandări pentru magazinele digitale și informații...

Doi cetățeni ucraineni, reținuți după ce au păcălit o femeie să le dea aproape 290.000 de lei

Doi cetățeni ucraineni, în vârstă de 19 și 20 de ani, au fost reținuți de polițiștii din București într-un dosar de înșelăciune și uz...
Ultima oră
Pe aceeași temă