24.1 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăEconomieEAU dă asigurări că va fi în continuare un furnizor fiabil...

EAU dă asigurări că va fi în continuare un furnizor fiabil de energie pe piața globală

Preşedintele Emiratelor Arabe Unite(EAU), Mohammed bin Zayed al-Nahyan, a declarat miercuri, în primul său discurs în calitate de şef al statului, că ţara sa va rămâne un furnizor „fiabil” de energie, într-un moment în care piaţa petrolului rămâne tensionată, relatează AFP.

Prima alocuţiune televizată a lui Mohammed bin Zayed intervine în contextul în care preşedintele american Joe Biden a început miercuri, în Israel, un turneu în Orientul Mijlociu, care va include şi o vizită în Arabia Saudită. El ar urma să pledeze în Arabia Saudită pentru creşterea producţiei de petrol, pentru a calma preţul ţiţeiului şi inflaţia.

„Continuăm să consolidăm poziţia ţării în calitate de furnizor de energie fiabil şi susţinător al securităţii energetice mondiale”, a declarat Mohammed bin Zayed, a cărui ţară este unul dintre principalii exportatori de petrol din lume, după Arabia Saudită, conform agerpres.ro.

EAU, care este un furnizor permanent de energie, crede că acestea sunt coloana vertebrală a creșterii și dezvoltării economice

Preşedintele EAU a calificat energiile drept „coloana vertebrală a creşterii şi dezvoltării economice”.

Preţul ţiţeiului a crescut din cauza războiului din Ucraina declanşat de Rusia în februarie, alimentând o inflaţie galopantă în întreaga lume.

Alianţa între Organizaţia ţărilor exportatoare de petrol (OPEC) şi alţi parteneri, din care EAU fac parte, a lansat în mai 2022 o strategie de creştere graduală a volumului total de producţie, lăsat deliberat la minim din cauza pandemiei de coronavirus.

Europenii şi americanii încearcă să obţină de la ţările din Golf, cu Arabia Saudită şi EAU în frunte, ca ele să crească producţia de petrol, în condiţiile în care creşterea cotaţiilor ţiţeiului a stimulat economiile din regiune.

Pe 14 mai, Mohammed bin Zayed, care conducea de facto EAU de un deceniu, a devenit oficial preşedinte, urmându-i fratelui său vitreg bolnav – şeicul Khalifa, care a murit în ajun.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Importatorii de motociclete cer bani în plus pentru Rabla 2026: Fondurile se vor termina în câteva minute

Înscrierile pentru persoanele fizice încep pe 20 iulie, la ora 10:00, iar reprezentanții industriei estimează că fondurile dedicate motocicletelor vor fi consumate aproape instantaneuAsociația...

13 turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Mai multe persoane au ajuns la spital

Reprezentanții Salvamont România recomandă celor care aleg să petreacă timpul în zonele montane, să manifeste prudență și responsabilitate, pentru a reduce riscul accidentelorSalvamont România...

Nicușor Dan participă la reuniunea Coaliției de Voință și la festivitățile de Ziua Franței

Șeful statului român, Nicușor Dan, se va afla luni și marți în capitala Franței pentru o serie de evenimente cu miză diplomatică și de...
Ultima oră
Pe aceeași temă