16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomieCompaniile TAROM şi Blue Air ar putea primi credite cu garanţii de...

Companiile TAROM şi Blue Air ar putea primi credite cu garanţii de stat

Ideea unor asemenea credite a fost discutată, luni, la sediul Guvernului, între reprezentanți ai celor două companii aeriene, ai Cancelariei premierului Orban și ai Ministerelor Transporturilor și Finanțelor.

“Concret, analizăm posibilitatea acordării unor credite cu garanţii de stat care să compenseze lipsa de lichidităţi generată de pandemia COVID-19”, a anunțat, ulterior, un comunicat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...
Ultima oră
Pe aceeași temă