Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Fortus Iasi asteapta banii rusilor

Cei doi investitori misteriosi sunt asteptati la combinatul de utilaj greu.Fortus a fost dat in folosinta in 1978, iar dotarile sunt la nivelul anului 1970.La Iasi ar urma sa se produca vagoane de marfa pentru piata Federatiei ...

Share

Adrian Stoica 0 comentarii

15.06.2007 - 00:00

Cei doi investitori misteriosi sunt asteptati la combinatul de utilaj greu.

Fortus a fost dat in folosinta in 1978, iar dotarile sunt la nivelul anului 1970.
La Iasi ar urma sa se produca vagoane de marfa pentru piata Federatiei Ruse.


La sfarsitul saptamanii trecute, doi oameni de afaceri din Federatia Rusa au preluat pachetul majoritar de actiuni al companiei Metalexportimport (MEI), care detine la randul ei 64,8% din actiunile combinatului de utilaj greu Fortus Iasi. Cine sunt cei doi misteriosi investitori vom afla saptamana viitoare, cand sunt asteptati la Iasi.
Momentul in care s-a realizat aceasta preluare nu era unul prea bun, nici pentru Metalexportimport si nici pentru combinatul iesean. "Fosta conducere a Metalexportimport nu si-a onorat angajamentele asumate la preluarea Fortus Iasi, iar acest lucru a generat nemultumiri din partea angajatilor", a declarat presedintele Consiliului de Administratie al MEI, Paul Tudor. Actiunile MEI ajunsesera la un nivel foarte scazut, 0,05 euro/bucata, dar nici la acest nivel nu erau interesante pentru nimeni. Imediat dupa aparitia zvonului ca doi investitori ar fi interesati de o preluare, cotatia a crescut brusc, astfel ca cel mai mic pret de vanzare a unei actiuni a fost de 0,2 euro. "Acesta a fost pretul minim de vanzare si nici unul dintre actionarii MEI nu a vrut sa vanda sub acest pret", a precizat Tudor. El a subliniat ca "nu exista pericolul ca Fortus sa fie valorificat la fier vechi, iar cele 150 de hectare ale sale transformate intr-o afacere imobiliara pentru ca atunci ajutorul de stat se anuleaza, iar firma intra in lichidare".

Urmeaza investitiile
O data cu preluarea controlului, rusii si-au asumat si toate angajamentele luate anterior de MEI la Fortus. In primul rand, este vorba despre investitii in valoare de sapte milioane de euro, din care 2,5 milioane ar fi trebuit facute in perioada 2005-2006. Pe de alta parte, MEI a obtinut din partea Consiliului Concurentei un ajutor de stat de 119 milioane de lei (in baza unui plan de reorganizare), constand in stergerea unor datorii, cu conditia insa ca MEI sa faca la Fortus investitii de 120 milioane de lei. Evident, acum aceste investitii vor trebui facute tot de rusi. Acestea sunt doar o parte din investitiile pe care noii patroni trebuie sa le faca, pentru ca Fortus are nevoie de multi mai multi bani. "Combinatul a fost dat in folosinta in 1978, iar nivelul tehnologic este la cel anilor ‘70", spune Paul Tudor.

Randament scazut
Utilajele sunt invechite, au un randament mai scazut, au un consum energetic mare, iar toate aceste deficiente se reflecta negativ in rezultatele financiare ale combinatului. Comparativ cu IMGB, preluat in 1997 de norvegienii de la Kvaerner, unde volumul de productie pe un muncitor este de 40.000 euro/an, la Fortus acesta nu depaseste 8.000 euro/an.
Desi este un mare consumator de energie electrica, combinatul nu a obtinut statutul de eligibil, din cauza datoriilor, astfel incat nu poate cumpara energie direct de la producatori, la preturi negociabile. Fortus cumpara energia cu aproximativ 25% mai mult dacat un consumator eligibil, iar ponderea costurilor energetice in cheltuielile de productie este de 28%, in conditiile in care la combinate de acest fel procentul este de maximum 15%.


Piata vizata: Rusia
Noii patroni si-au exprimat intentia de a creste semnificativ la Fortus productia de utilaje grele pentru industria metalurgica, energetica, industria cimentului si cea constructoare de masini. In plus, ca o noutate pentru combinat, acesta va incepe sa produca si vagoane pentru calea ferata, cel mai probabil de marfa. Principala piata vizata este cea a Federatiei Ruse, o piata pe care Fortus a pierdut-o in urma cu cativa ani din cauza unor greseli de management.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...