23.4 C
Bucharest
Thursday, 21 September 2023
HomeEconomieComisia Europeană a prelungit ”Planul Juncker” până în anul 2020

Comisia Europeană a prelungit ”Planul Juncker” până în anul 2020

În forma sa actuală, Fondul european pentru investiții strategice (EFSI) este concentrat pe infrastructură, educație, cercetare, inovare, energia din surse regenerabile și eficiența energetică, utilizează garanții de 21 miliarde de euro pentru a atrage investiții private de 15 ori mai mari până în 2018.

EFSI a permis mobilizarea unor investiții de 315 miliarde de euro în trei ani, din 2015 și până în 2018.

În urmă cu un an, cei 28 de miniștrii de Finanțe din UE și-au dat acordul pentru a majora capacitatea de finanțare și durata acestui plan, în aceleași proporții cu cele care au fost aprobate marți de eurodeputați.

Într-un comunicat de presă, Parlamentul European a precizat că “investițiile ar trebui să se concentreze pe crearea de locuri de muncă, în special pentru tineri, pe creștere și competitivitate, energie și climă, sănătate, cercetare și inovație, transporturi durabile, sectorul digital și industriile creative”.

EFSI este finanțat atât de bugetul european cât și de Banca Europeană pentru Investiții (BEI) precum și de statele membre. EFSI este destinat atragerii de investitori privați care sunt interesați să finanțeze proiecte ăn sectoare precum energia, infrastructurile sau cercetarea.

Cele mai citite

Vilă spectaculoasă din Centrul Capitalei, la vânzare pentru 930.000 euro

O vilă proiectată la începutul secolului XX cu elemente de factură franțuzească și Art Nouveau, amplasată pe o arteră liniștită din centrul capitalei, având...

Polonia s-a răzgândit după scandalul uriaș făcut de Zelenski în criza cerealelor ucrainene

 Polonia a anunțat joi că va continua să livreze arme către Ucraina. În plus, guvernele celor două țări prietene au anunțat că se...

Proteste ample. Măsurile fiscale au scos oamenii în stradă

Noile măsuri fiscale care urmează să fie aprobate de Guvern au stârnit nemulțumiri în rândul tuturor categoriilor sociale. Mediul de afaceri și bugetarii cer...
Ultima oră
Pe aceeași temă
Modifică setările cookies