9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieBNR lansează o nouă monedă de argint

BNR lansează o nouă monedă de argint

Moneda va avea o valoare nominală de 10 lei, formă rotundă, diametru 37 mm, cant zimţat şi o greutate de 31,103 grame.

Aversul monedei redă o imagine de epocă a Academiei Mihăilene, unde Ion Ionescu de la Brad a fost primul profesor de ştiinţe agricole din istoria învăţământului românesc, inscripţia în arc de cerc ‘ROMÂNIA’, valoarea nominală ’10 LEI’, stema României şi anul de emisiune ‘2018’.

Reversul monedei prezintă portretul lui Ion Ionescu de la Brad, inscripţiile ‘ION IONESCU DE LA BRAD’ şi anii între care a trăit, ‘1818-1891’.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul pentru această emisiune este de 200 monede din argint.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru monedă din argint, inclusiv broşura de prezentare este de 360 lei.

Monedele din argint cu tema 200 de ani de la naşterea lui Ion Ionescu de la Brad au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii Această vacanță (27 aprilie-7 mai) va cuprinde atât ziua de 1 mai, cât și...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă