Ce ar însemna adoptarea euro pentru România?

România este stat membru al Uniunii Europene de 18 ani. Odată cu aderarea la blocul comunitar, fiecare țară își asumă adoptarea monedei unice – a euro (excepție fiind Danemarca).

Deși discuții au tot apărut în cei 18 ani despre adoptarea euro ca monedă în România, progresele sunt infime. Ce s-ar întâmpla cu cheltuielile bugetare? Ce s-ar întâmpla cu Banca Națională a României? Poate renunțarea la „suveranitatea monetară” să ne aducă mai multe beneficii?

Ce progrese avem până acum?

Pentru a putea adopta euro, țările membre ale UE trebuie să se conformeze cu cinci condiții financiar – monetare. Aceste condiții, stabilite prin Acordul de la Maastricht, sunt:

• Stabilitatea prețurilor – inflația medie pe ultimul an să nu depășească cu 1,5 puncte procentuale media inflației în cele trei țări din zona euro cu cele mai scăzute valori;
• Deficitul bugetar de sub 3% din produsul intern brut;
• Datoria publică raportată la PIB să nu depășească 60%;
• Ratele dobânzilor pentru titlurile de stat pe termene lungi să nu fie cu două puncte procentuale peste cele mai performante trei țări din zona euro;

Stabilitatea cursului de schimb valutar, prin care odată legat de euro, moneda națională poate fluctua cu cel mult 15% față de cursul stabilit.

Actualmente, România îndeplinește doar ultima condiție, cursul de schimb valutar dintre euro și leu fiind cel mai stabil de la introducerea monedei uncie în 1999.

Totuși, cu o floare nu se face primăvară. Până când nu vom vedea ajustări serioase în gestionarea bugetară, toate celelalte trei criterii vor devia din ce în ce mai mult de la regulă. Altfel spus, cu cât statul este mai iresponsabil, cu atât ne îndepărtăm mai repede de adoptarea euro.

Euro și responsabilitatea fiscal-bugetară

Adoptarea monedei unice ar presupune finanțări la rate ale dobânzii mai scăzute decât ce avem acum, pe fondul unei monede mult mai stabile și de încredere decât leul românesc. Să analizăm cum a evoluat deficitul bugetar în cazul țărilor cu economii asemănătoare cu ale României, în urma adoptării euro.

Cel mai recent și apropiat exemplu este Croația. Între anul 2000 și 2022, bugetul Croației fluctua între deficite de 8,8% (în 2000) și chiar surplus bugetar de 0,6% în 2017. Odată cu adoptarea euro în 2023, deficitele în cei doi ani fiscali sunt de 0,7%, respectiv 1,5% din PIB.

Slovacia a adoptat euro în 2009, chiar la declanșarea crizei financiare. Deși deficitul bugetar în 2009 a fost de 8,1% (mai mic în cea mai gravă criză economică de la Marea Depresiune, decât deficitul de 8,6% din 2024 al României într-o perioadă de oarecare stabilitate economică), acesta a continuat un trend descendent până în 2020. 

Slovenia a adoptat euro în 2007, an în care a înregistrat un surplus bugetar de 0,5%. Într-adevăr, criza datoriilor suverane a lovit țara atât de puternic încât în 2013 deficitul țării a atins 14,6%. Odată cu temperarea crizei, țara a înregistrat două surplusuri bugetare consecutive în 2018 și 2019, de cât 0,7% fiecare.

Cred că s-a înțeles deja faptul că utilizarea unei monede comune nu le permite guvernanților cheltuieli excesive. De ce? Deoarece fiecare țară devine responsabilă de puterea de cumpărare a monedei unice. Dacă vreuna din țările membre devine prea cheltuitoare, euro își pierde credibilitatea. În astfel de momente, guvernanții sunt trași la răspundere prin diverse sancțiuni din partea Băncii Central Europene. Sancțiunile includ finanțări mai costisitoare sau impunerea anumitor cote privind creditarea.

Ce s-ar întâmpla cu BNR după adoptarea euro?

Nu prea multe. Instituția ar funcționa în continuare, doar că ar avea mai mult rol de supraveghere și implementare a politicii monetare stabilite de BCE. 

Guvernatorul BNR ar deveni membru al Consiliului de Guvernatori al Băncii Centrale Europene. Acolo se iau cele mai importante decizii privind implementarea politicii monetare, printre care și stabilirea dobânzilor la care ne împrumutăm.

Aspectele negative ale zonei euro

Dreptul la vot al fiecărui membru în Consiliul de Guvernatori nu se bazează pe interesele naționale, ci pe cele comune ale zonei euro. Acesta este un aspect cât se poate de negativ în ceea ce privește moneda euro. Întrucât se stabilește o rată de dobândă standard pentru aceeași monedă, investitorii vor fi mai degrabă atrași în a cumpăra obligațiuni guvernamentale din Germania, decât din Grecia sau România.

Acest fenomen va pune presiune directă asupra costului de finanțare al statelor cu un trecut financiar instabil. Problema majoră a zonei euro este că se implementează politici generale în țări având o cultură și un trecut diferite. 

Trebuie să punem în balanță dacă vrem ca banii noștri din taxe, impozite și contribuții să fie folosiți mai responsabil, și pierderea „suveranității monetare”.