29.5 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăEconomieAutoVânzările Dacia au crescut în Marea Britanie

Vânzările Dacia au crescut în Marea Britanie

Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au crescut cu 16,7% în mai, la 145.204 unităţi, a zecea lună de creştere consecutivă, în urma majorării livrărilor de vehicule pe benzină, a anunţat Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT).

În mai, Dacia a vândut 2.540 de vehicule pe piaţa britanică, în creştere cu 13,54% faţă de perioada similară din 2022, când a înmatriculat 2.237 de unităţi.

În topul celor mai bine vândute modele în mai se află Ford Puma, Nissan Qashqai, Vauxhall Mokka, Vauxhall Corsa şi Audi A3.

În mai, vânzările de vehicule electrice pe baterii au crescut cu 58,7%, iar cota lor de piaţă a ajuns la 16,9%. De asemenea, vehiculele pe benzină au reprezentat 57,1% din toate înmatriculările, arată datele SMMT.

„După dificultăţile provocate anul trecut de perturbările din lanţurile de aprovizionare, ne bucurăm să vedem că în acest an vânzările de maşini noi în Marea Britanie continuă tendinţa ascendentă. Este extrem de încurajatoare creşterea vânzărilor de vehicule electrice pe baterii”, a apreciat directorul general al SMMT, Mike Hawes.

În primele cinci luni din acest an, vânzările de maşini noi în Marea Britanie au urcat cu 16,8%, la 772.454 de unităţi.

În perioada ianuarie-mai 2023, Dacia a vândut 13.050 de vehicule pe piaţa britanică, în creştere cu 34% faţă de perioada similară din 2022, când a înmatriculat 9.739 de unităţi.

În topul celor mai bine vândute modele în primele cinci luni din acest an se află Ford Puma, Vauxhall Corsa, Nissan Qashqai, Nissan Juke şi Hyundai Tucson.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Banii care cresc în cont, dar se micșorează în viață

Există o iluzie financiară în care trăim cu toții: aceea că o cifră mai mare pe ecranul telefonului înseamnă automat mai multă siguranță. Deschidem...

Situația din Ceuta se stabilizează după valul de migranți. Guvernul spaniol rămâne sub presiune

O mare parte dintre migranții care au trecut frontiera s-au întors în Maroc, însă sute de persoane se află încă în exclava spaniolă.Viața începe...

Transferul de 120 de milioane s-a blocat! Real Madrid a descoperit prea târziu problema

Mutarea lui Yan Diomande la Real Madrid este întârziată după apariția unui litigiu privind reprezentarea jucătorului.Real Madrid nu a reușit încă să oficializeze transferul...
Ultima oră
Pe aceeași temă