8.5 C
București
duminică, 3 noiembrie 2024
AcasăEconomieANPC a dat o amendă imensă Blue Air: două milioane de euro...

ANPC a dat o amendă imensă Blue Air: două milioane de euro pentru anularea a 11000 de zboruri într-un an

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dat o amendă Blue Air în valoare de două milioane de euro pentru anularea a peste 11.000 de zboruri în perioada 30 aprilie 2021 – 30 aprilie 2022, şi obligă compania să returneze clienţilor banii în maximum zece zile pentru toate zborurile anulate, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmite agerpres.ro.

„În urma sesizărilor depuse de consumatori şi ca urmare a reacţiilor din media Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a realizat, în cursul lunii iunie 2022, o acţiune de control la operatorul economic Blue Air Aviation SA. Mai exact, în perioada 30.04.2021 – 30.04.2022, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăţi în valoare toatală de 66.585.967,68 lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene, în care compania aeriană supusă verificărilor operează, cu regularitate, zboruri”, precizează ANPC.

În conformitate cu prevederile transpunerii în legislaţia naţională a Directivei europene Omnibus, în urma publicării în Monitorul Oficial a Ordinului preşedintelui ANPC, care preciza procedura de urmat în acest caz, a fost constituită o comisie specială, la nivelul Autorităţii, pentru stabilirea sancţiunilor care se impun. Aceasta a studiat atent rezultatele controalelor şi a deliberat.

„Ţinând cont de aspectele constatate în urma verificărilor şi de inexistenţa cifrei de afaceri declarate a operatorului economic, care a făcut imposibilă stabilirea unei amenzi în procent, comisia a decis aplicarea unei sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare de 2 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României, la data de 12.07.2022, 9.882.200 lei, în conformitate cu prevederile art.154 (2) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în comunicatul citat.

Această sancţiune este cea mai mare aplicată vreodată unui operator economic de către ANPC,susţin reprezentanţii instituţiei.

„Odată cu aplicarea acestei amenzi contravenţionale, echipa de control a propus, iar preşedintele ANPC, prin ordin, a dispus ca sancţiune complementară, măsura de remediere prevăzută la art. 121 alin. (1) lit. a) din legea 363/2007, respectiv „… încetarea contractului şi restituirea contravalorii serviciilor anulate şi a compensaţiilor aferente în termen de maximum 10 de zile” cu respectarea opţiunii consumatorilor şi cu raportare la toate rezervările anulate şi pentru care operatorul economic nu a procedat la restituirea corespunzătoare a sumelor datorate, inclusiv compensaţii, în urma anulării zborurilor survenite ulterior datei de 30.04.2022″, precizează ANPC.

Totodată, a fost dispusă măsura de a nu mai pune la dispoziţia consumatorilor, pe piaţă, oferte de zbor pentru care operatorul economic nu dispune de dotările/mijloacele/resursele necesare efectuării acestora, cu respectarea întocmai a condiţiilor şi caracteristicilor declarate.

Conform Autorităţi, având în vedere că abaterile constatate privesc atât consumatori din România, cât şi din UE, ANPC, prin Direcţia Generală Control Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană, a transmis o alertă către Comisia Europeană şi autorităţile omoloage ANPC, din celelalte state membre, prin care solicită verificarea, la nivel european a încălcărilor similare de legislaţie, altele decât cele reclamate la ANPC, ori dacă s-au luat deja măsuri de asigurare a respectării legislaţiei, pe teritoriul UE, împotriva unor astfel de abateri ale companiei Blue Air Aviation SA.

„Menţionăm că au fost primite 924 de reclamaţii transfrontaliere, fapt care a determinat necesitatea obţinerii unor informaţii suplimentare şi prin reţeaua CPC, care funcţionează în baza Regulamentului (UE) 2394/2017 şi care asigură cooperarea dintre autorităţile naţionale de supraveghere şi control ale pieţei din toate statele membre, la care se adaugă Comisia Europeană”, susţin oficialii Autorităţii.

ANPC recomandă consumatorilor să fie extrem de vigilenţi şi să evite achiziţionarea biletelor de avion de la operatori economici care, în trecut, au anulat foarte multe curse şi nu au respectat drepturile consumatorilor.

ANPC a dat o amendă Blue Air de două milioane de euro, dar și alte companii aeriene au fost avertizate recent

Odată cu notificarea Blue Air, au fost avertizate, prin reţeaua CPC, atât compania Wizz Air, cât şi compania Ryan Air, care de asemenea au avut, în această perioadă, foarte multe anulări sau întârzieri de curse, fără a ţine seama de drepturile consumatorilor, notează Autoritatea.

„Operatorii economici vor rămâne, în continuare, în atenţia ANPC, iar îndeplinirea măsurilor dispuse, de restituire a sumelor, precum şi de încetare a practicilor comerciale incorecte, vor fi verificate de comisari, după încheierea celor 10 zile, prevăzute de lege”,

ANPC recomandă consumatorilor să semnaleze situaţiile similare celor prezentate mai sus, indiferent de compania aeriană unde acestea sunt înregistrate. În plus, consumatorii sunt avertizaţi asupra faptului că societăţile comerciale care recuperează sumele nerambursate de către companiile aeriene, în cazul anulării zborului, percep comisioane pentru aceste servicii.

Ordinul a fost emis de către preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, iar controlul a fost efectuat de Direcţia Generală Control, coordonată de către directorul general Paul Anghel. 

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Republica Moldova își alege astăzi președintele

În premieră, la aceste alegeri, este pilotat votul prin corespondență în șase state – SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Islanda și Finlanda Bătălia politică se dă...

Republica Moldova își alege astăzi președintele

În premieră, la aceste alegeri, este pilotat votul prin corespondență în șase state – SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Islanda și Finlanda Bătălia politică se dă...
Ultima oră
Pe aceeași temă