15.3 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăEconomieAngajaţii Complexului Energetic Oltenia vor intra în şomaj tehnic, pe rând

Angajaţii Complexului Energetic Oltenia vor intra în şomaj tehnic, pe rând

“În intervalul 13 aprilie 2020-10 mai 2020 vor intra în şomaj tehnic un număr de 6.532 de salariaţi din totalul de 12.860, urmând ca restul salariaţilor să intre în şomaj tehnic în intervalul 11 mai 2020- 7 iunie 2020.

Pe perioada şomajului tehnic, salariaţii CE Oltenia vor beneficia, conform Contractului Colectiv de Muncă la nivel de societate, de o indemnizaţie brută reprezentând 75% din salariul de bază, spor vechime şi adaos lunar”, informează compania, conform News.ro.

De asemenea, compania arată că în perioada ianuarie – martie 2020 a înregistrat o reducere semnificativă a vânzărilor de energie electrică, respectiv a veniturilor companiei, ce se va accentua în lunile următoare.

“Pentru evitarea unor grave prejudicii cu efecte pe termen lung asupra angajaţilor, este necesară reglementarea unor măsuri de reducere temporară a activităţii, fără încetarea raporturilor de muncă.

În acest sens, s-a stabilit la nivelul fiecarei entităţi organizatorice schema minimă de personal care poate asigura desfăşurarea activităţii în condiţii de siguranţă şi întreruperea/reducerea temporară a activităţii societăţii în perioada 13 aprilie -5 iunie 2020, ce va avea ca efect programarea, în acest interval, a unui număr de minim 17 zile lucrătoare în şomaj tehnic /salariat, într-o singură tranşă sau în cel mult două tranşe”, precizează compania.

Reprezentanţii CE Oltenia mai sun că, în vederea reducerii contactului apropiat între angajaţii societăţii, pentru prevenirea şi limitarea apariţiei unor cazuri de infecţie cu COVID-19, Decretul preşedintelui României nr.195/2020 a impus “luarea unor măsuri restrictive inclusiv în ceea ce priveste desfăşurarea activităţilor operatorilor economici, o parte din activitatea economică a ţării fiind redusă semnificativ cu consecinţe directe asupra consumului de energie electrică la nivel naţional”.

Complexul Energetic Oltenia are în componenţa sa cinci termocentrale şi nouă cariere miniere.

Cele mai citite

Asociaţia Energia Inteligentă: Furtuna geomagnetică sau solară poate avea consecinţe dezastruoase pentru reţelele electrice

O furtună geomagnetică sau solară poate avea consecinţe dezastruoase pentru reţelele electrice sau chiar pentru comunităţile care s-ar baza exclusiv pe energie electrică, arată...

COTAR cere eliminarea amendamentelor pentru coplată din Legea RCA

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) cere eliminarea amendamentelor pentru coplată din Legea RCA şi demiterea vicepreşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF),...

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski (Polonia), se întâlnește cu fermieri români. Polonezii și românii au protestat contra cerealelor din Ucraina

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, se află în România și urmează a se întâlni cu oficiali și cu fermieri români. Janusz Wojciechowski este originar...
Ultima oră
Pe aceeași temă