5.5 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăEconomieAnchetă la Consiliul Concurenței, pe manipularea ROBOR

Anchetă la Consiliul Concurenței, pe manipularea ROBOR

“Consiliul Concurenţei a declanşat în anul 2008 o investigaţie, a închis-o în 2013 într-un mod dubios. Atunci, în Europa, opt bănci au fost sancţionate drastic pentru constituirea de cartel, pentru manipularea EURIBOR. În România, în acelaşi timp, opt bănci au fost spălate, acea investigaţie a fost închisă într-un mod dubios, deşi existau opinii din interiorul Consiliului Concurenţei, opinii scrise ale inspectorilor de acolo, cum că s-au ascuns, s-a favorizat infractorul, deci elemente care să ne determine să procedăm la o verificare a felului în care s-a închis acea anchetă”, a precizat Zamfir la finalul şedinţei Biroului permanent al Senatului.

Marţi, el a cerut conducerii camerei superioare încuviinţarea desfăşurării unei anchete de către Comisia economică “cu privire la investigaţia efectuată de Consiliul Concurenţei deschisă prin ordinul nr. 420/29.10.2008 al preşedintelui Consiliului Concurenţei, având ca obiect posibila încălcare a prevederilor articolului 5 din Legea concurenţei şi ale art. 81 din Tratatul de instituire a comunităţii europene de către întreprinderile active pe piaţa serviciilor bancare şi interbancare din România”.

“Întrucât în spaţiul public au apărut aspecte care pun la îndoială modul în care a fost întocmit şi închis raportul de investigaţie al Consiliului Concurenţei, ancheta parlamentară îşi propune analizarea elementelor care au stat la baza întocmirii raportului de investigaţie. (…) Concluziile anchetei vor fi cuprinse într-un raport ce va fi prezentat Biroului permanent al Senatului în termen de 30 de zile lucrătoare”, se arată în solicitarea înaintată de Zamfir.

Cele mai citite

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă