19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăD'ale cetățeanuluiPSD vrea să ofere cursuri gratuite de șaormar absolvenților care pică examenul...

PSD vrea să ofere cursuri gratuite de șaormar absolvenților care pică examenul de Bacalaureat!

Spre deosebire însă de anii precedenţi, guvernul, lipsit de susținere în Parlament, este presat de Ciolacu and Company să ia oarece măsuri social-democrate şi pentru agramaţii care, deşi s-au semnat caligrafic cu degetul mare pe foaia de examen, n-au fost în stare să facă mare lucru cu subiectele.

Astfel, potrivit unor surse din Ministerul Educaţiei, o comisie de intelectuali PSD, condusă de Liviu Pop Genunche și Ecaterina Andronescu, a înaintat sinistrei Învățământului, un proiect de măsuri compensatorii pe care statul, în generozitatea sa electorală, să le ofere leprelor care au frecat-o prin școală patru ani de zile, înfrângând cu brio la examenul de maturitate.

Astfel, potrivit inițiativei PSD, toţi liceenii care nu vor reuşi să promoveze examenul de bac vor fi incluşi într-un program de reconversie socială, beneficiind gratuit de cursuri de şaormar, cu specializările: Kebab, Dil Kebab, Maxi Dil Kebab şi având ca materii opţionale prepararea de ayran, peymacun şi falafel cu vinete. Pentru cei care vor să evolueze în carieră, există şi posibilitatea unui curs special, postliceal, la finalul căruia absolvenţii vor primi diplomă de „specialist în şaormă cu de toate”.

Citește întreg articolul în Academia Cațavencu!

Cele mai citite

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă