9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăCulturăVIDEO S-a deschis Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Spectacol grandios...

VIDEO S-a deschis Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Spectacol grandios în centrul orașului

Cea de-a 25-a ediţie a FITS a început, vineri, în municipiul Sibiu, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă, a fost organizat evenimentul de deschidere – un spectacol grandios al companiei franceze ”Cie Carabosse”, intitulat ”Pasiunea focului” cfare a transformat oraşul într-o uriaşă scenă cuprinsă de lumină şi foc şi tradiţionalul foc de artificii.

”Dragii mei, sunteţi la 25 de ani de aniversare a Festivalului de la Sibiu, într-un an Centenar, într-un an care trebuie împreună să gândim cum construim, cum dăruim, cum creştem. Nu întâmplător am făcut un foc de artificii exemplar. (…) Au fost astăzi, cuantificat, în tot oraşul acesta, la toate evenimentele 127.000 de oameni. Dragii mei, frumosul i-a scos în stradă! Bucuria de a se întâlni, de a visa, nu i-a forţat nimeni să vină, să spună ceva rău… Au venit să se bucure! Este extraordinar că putem să arătăm lumii întregi, dincolo de orice opţiune politică, că România poate să construiască”, a declarat, la finalul primei zile de festival, directorul acestuia, Constantin Chiriac.

Tema ediţiei aniversare este ”Pasiuni”, iar evenimentul aduce la Sibiu, în cele zece zile, 3.300 de artişti şi invitaţi din 73 de ţări, fiind organizate în total 525 de evenimente. ”Fără pasiune nu ai cum să faci ceva în lumea asta. Fără asumare. Fără risc. Fără a-ţi pune inima în palme şi a veni în faţă oamenilor şi a spune: «Asta e inima mea!». Viaţa este cel mai important dar pe care îl avem şi în clipă în care vom dărui vom învaţa că fiecare viaţă, fiecare zi, fiecare clipă a vieţii noastre este frumoasă, este importantă dincolo de toate greutăţile pe care le avem. Uitaţi-va câtă energie frumoasă s-a mobilizat în acest oraş care a avut secole întregi porţile închise. Gândiţi-va că toate zidurile astea au aparat un oraş care nu a fost niciodată, dar niciodată cucerit! Şi acum, graţie artiştilor, graţie Aleii Celebrităţilor, toate spaţiile se deschid. Aţi văzut atât de mulţi părinţi cu copii astăzi, în toate spaţiile bucurându-se de lumina, de foc, de întâlnire de miracol… Lucrurile astea au schimbat Sibiul în ultimii 25 de ani (…) Faptul că am avut, aşa cum spuneam, o sută douăzeci şi ceva de mii de oameni într-o zi, într-un oraş care are 170.000 de locuitori. Au venit atât de mulţi turişti de peste tot, toate hotelurile sunt pline! Fără pasiune, fără bucurie, fără calitate, nu se poate face un astfel de lucru”, a mai spus Chiriac.

FITS 2019 are loc în perioada 4 – 23 iunie, iar evenimentul pentru Summit, estimat la 2,5 milioane de euro, va avea loc în perioada 8 – 9 mai 2019, urmând a fi pregătite toate spaţiile de joc din oraş.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă