11.1 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăCulturăMonster Truck, în deschiderea concertului Deep Purple de la Sala Polivalentă din...

Monster Truck, în deschiderea concertului Deep Purple de la Sala Polivalentă din Cluj

Inspirați de trupe ca Led Zeppelin și aducând la un loc hard-rock-ul cu influențe din anii ’70 și grunge-ul anilor ’90, Monster Truck a luat naștere acum 10 ani, în Hamilton, Ontario.

Proiectul a reunit componenții a două dintre cele mai populare trupe locale: Brandon Bliss (clape) de la Saint Alvia și bateristul Steve Kiely și chitaristul Jeremy Widerman de la Reason. În curând se alătură și basistul Jon Harvey iar la un an de la înființare Monster Truck lansează și un EP cu 4 piese.

După încă două EP-uri, “Brown EP” și ”The Don’t Fuck with the Truck Collection” și un turneu sold-out în întreaga țară, în 2013 trupa lansează primul album complet, „Furiosity”, ce va ajunge pe locul 13 în topurile canadiene. În același an, formația câștigă și prestigiosul premiu Juno, distincție acordată anual începând cu 1970 celor mai bune trupe și cântăreți din Canada, la categoria Breakthrough Group.

În 2015, încheind o serie de turnee atât în Canada, cât și în Statele Unite ale Americii și Europa, formația începe să lucreze la al doilea album, „Sittin ‘Heavy”, primit cu entuziasm de fani la lansarea sa din 2016.

Monster Truck au cântat alături de nume grele ale rock-ului, cum ar fi: Alice in Chains, Slash, Nickelback, Rob Zombie și Volbeat și au fost pe scenele unor festivaluri mari din toată lumea: RockPalast (Germany), Ramblin’ ManFair(UK), Download(UK), Rock on the Range (US), Shiprocked (US) și Rock in Vienna (Austria).

Deep Purple este una dintre cele mai reprezentative trupe rock care, de-a lungul timpului, a explorat noi stiluri, stârnind interesul celor ce nu erau născuți pe vremea în care Deep Purple se afla în topurile industriei muzicale. Albume de succes precum ”In Rock”(1970),  „Machine Head” (1972), „Made In Japan” ( 1973) și melodiile “Smoke On The Water”, “Child In Time” și “Soldier Of Fortune” au propulsat trupa în topul vânzărilor de bilete și albume.

Biletele sunt disponibile pentru următoarele categorii: în picioare, Acces General – 190 lei și Golden Circle – 250 lei și cu loc, la prețurile de130 lei, 190 lei, 210 lei, 260 lei și 400 lei (Loja VIP) și se pot cumpăra online pe www.eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone și rețeaua Carrefour, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti și librăriile Diverta).

 

Parteneri media: Rock FM, Music Channel, Agerpres, Romania Journal, Nine O’Clock, Infomusic, Iconcert, Interwission, mahmur.info, Let’s Rock, Un site de muzică, I like Cluj.

Despre Events

Events este una dintre cele mai mari companii organizatoare de evenimente din România, a cărei  misiune este să aducă entertainmentul cât mai aproape de oameni. Din anul 2000, sloganul lor este “de neuitat” iar printre evenimentele care vor rămâne mereu în memoria spectatorilor se numără concertele The Rolling Stones, Linkin Park, Aerosmith și Leonard Cohen, Pink Martini spectacolele Cirque du Soleil sau Sensation.

Cele mai citite

România asigură peste 20% din consumul din UE la carnea de oaie

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip...

Roger Corman, regizorul „The Little Shop of Horrors” din 1960, a murit la vârsta de 98 de ani

Roger Corman, care a regizat o serie de filme de cult, printre care „The Little Shop of Horrors” din 1960, a murit la vârsta...

Din 13 mai, o nouă ediție Tezaur: Dobânzi neimpozabile de până la 6,85% pe an la titlurile de stat

Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă