28.8 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăCulturăFestivalul Circulation (s) vine în România!

Festivalul Circulation (s) vine în România!

Festivalul Circulation(s) este în plină desfășurare până pe 14 iulie 2019, la Rezidența BRD Scena9, de marți până vineri, între orele 16.00-20.00, sâmbătă și duminică: 13.00-20.00. Circulation(s) este dedicat diversității fotografice europene și are drept scop descoperirea tinerelor talente. Rampă de lansare pentru tinerii fotografi, laborator prospectiv și inovator al creativității contemporane, Festivalul ocupă un loc unic în peisajul fotografic francez și european. Cu ocazia sezonului Franța-România, festivalul, organizat la Paris în perioada 20 aprilie – 30 iunie, a avut invitați, într-un focus național fără precedent, cinci tineri fotografi din România. Ca o prelungire a acestui moment important și ca o confirmare a prieteniei dintre cele două țări, organizatorii Circulation(s) aduc la București șapte tineri fotografi din mai multe țări (Franța, Italia, Ucraina, România), care au expus și în ediția din acest an de la Paris.

„Franța este țara de origine a fotografiei, iar în România fotografia documentară, antropologică, cea propagandistică și cea comercială au găsit de la început adepți și practicieni dedicați și talentați. Fotografia de artă a fost un mediu pe care dictatura fascistă și cea comunistă l-au găsit greu tolerabil și a fost practicat aproape pe ascuns, în pofida naturii sale „tehnice“ și exacte. Modularea, eliberarea de tehnica și imaginarul pe care le propune fotografia de artă creea-ză un spațiu de proiecte, de libertăți și critică socială care vorbește un limbaj universal. Este esențial astăzi, la 30 de ani de la căderea regimurilor totalitare în Europa și în România, să vedem o nouă generație de artiști, în marea lor majoritate născuți după 1989, care folosesc fotografia ca un dialog natural cu artiști din întreaga lume.“ – subliniau Jean-Jacques Garnier (Comisar General pentru Franța) și Andrei Țărnea (Comisar General pentru România).

Intrarea publicului este liberă.  

Cele mai citite

Numărul milionarilor din România aproape s-a dublat în cinci ani. Cine se află în topul mondial

România a înregistrat una dintre cele mai accelerate creșteri ale numărului de persoane cu averi de peste 30 de milioane de dolari, potrivit raportului...

Calendar fiscal august 2026. Termenele importante pe care contribuabilii trebuie să le respecte în această lună

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat calendarul principalelor obligații fiscale aferente lunii august 2026.Documentul include termenele de declarare și plată pe care...

ANAF organizează noi webinarii în august 2026. Cum se pot înscrie contribuabilii

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) organizează și în luna august o serie de webinarii dedicate contribuabililor.Seminariile online oferite de ANAF au rolul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă