18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăCulturăDuminicile de poveste încep din luna aprilie, cu teatru interactiv pentru copii

Duminicile de poveste încep din luna aprilie, cu teatru interactiv pentru copii

Din aprilie, diminețile de duminică devin de poveste pentru cei mici, căci trupa Pam Pam aduce în fiecare lună câte două spectacole de teatru interactiv pe durata cărora copiii cântă, dansează și au parte de fel de fel de peripeții alături de personajele preferate. Spectacolele vor avea loc de la ora 10:30, la locul de joacă Miramagica, situat în parcul Orășelul Copiilor din București.

Prin intermediul muzicii și al teatrului, micuții vor trece prin numeroase aventuri alături de cele trei personaje principale: Vio (vioara), Kito (chitara) și Pia (pianul) iar pinguinul Pam-Pam și ursul panda Bum-Bum sunt mascotele trupei care îi cuceresc pe copii prin replicile lor savuroase.

Programul spectacolelor este:

7 apriliePetrecere cu peripeții (60’, + 4 ani) – Pia, Vio și Kito, se distrează la ziua de nastere a lui Kito, la înălțime, într-un balon cu aer cald. Spectatorii participă împreună cu actorii la cele mai interesante petreceri de pe glob, însoțiți de muzică și dansuri specifice din India, China și continentul African.

21 aprilieCălătorie muzicală pe aripile vântului (50’, + 3 ani) – Cei trei prieteni zboară în jurul lumii pe un pian magic în căutarea mascotelor Pam-Pam și Bum-Bum pe care le-a răpit personajul Vântul. Copiii învață despre diferite țări și despre instrumentele muzicale tradiționale folosite acolo, descoperă dansurile tradiționale din fiecare regiune vizitată.

12 maiJoaca de-a eroii (60’, +6 ani) – În momentul în care copilul Alex adoarme, în vis îi apar Pia, Vio și Kito (păpuşile din camera copilului care prind viaţă) care îl însoțesc într-o adevărată călătorie spre cunoașterea EU-ului, dar și descoperirea și înțelegerea unor valori precum bunătate, curaj, iubire, prietenie, veselie, ajutor, recunoștință și acceptare.

26 maiLa școală este ca-n povești (60’, + 5 ani) – Cei trei prieteni, Pia, Vio și Kito, vor să îl convingă pe Împăratul Lenevilă că “La Școală este ca-n povești!”. Chiar dacă îl încoronează cu mult fast pe Lenevilă care credea că școala este frumoasă doar pe dinafară, cei trei îi vor arata că învățând prin joacă, muzică și poveste, totul devine plăcut şi palpitant.

Accesul la spectacole se face pe baza unui bilet în valoare de 30 lei/persoană, sau 50 lei/copil, pentru cei ce vor să aibă, ulterior, acces nelimitat, în ziua respectivă, la atracțiile locului de joacă. Biletele se găsesc pe www.bilete.ro sau la recepția Miramagica Orășelul Copiilor.

Programul spectacolelor și alte informații le găsiti pe www.miramagica.ro sau pagina de Facebook https://www.facebook.com/miramagicaoraselulcopiilor/.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă